În fiecare an, când se apropie decembrie, mă gândesc la pictorul Horia Bernea, personalitate de prim-rang a picturii românești postbelice.

Pe Andriana Mereuță am descoperit-o pe Facebook și am aflat apoi că este o artistă fotografă din Moldova transpruteană, unde s-a născut și unde și-a făcut studiile în economie, iar apoi a plecat în Statele Unite. Acolo a rezonat într-un chip aparte cu opera fotografică a unor contemporani de-ai noștri. Această revelație a determinat-o să facă serioase studii de artă fotografică, înscriindu-se, în 2010, la The Art Institute of Fort Lauderdale, din statul Florida.

Pictorul Ioan Iacob (n.

Nu m-am decis, imediat ce l-am cunoscut, să scriu despre el.

Încă din anii terminali ai prezenței mele între pereții Școlii Republicane de Arte Plastice (acum, Liceul de Artă „Igor Vieru” din Chișinău), am aflat de la profesorul meu de istoria artelor plastice, dl. Gheorghe Mardare, că lucrează la un studiu mai amplu despre morfologia covoarelor țărănești vechi basarabene. Era fie în 1985, fie în 1986.

Într-un martie timpuriu al anului 1999, poposeam în atelierul artistei Valentina Rusu Ciobanu (acronim: VRC), și descopeream pe viu și pe larg opera acesteia. Operă pe care o avea acroșată pe pereții atelierului, iar cele care erau în colecții publice urma încă să le descopăr. În acel moment, nu știam mare lucru din biografia pictoriței, dar lucram la volumul Artă și ideologie.

În ultimele trei decenii, s-au întâmplat lucruri mai mult rele decât bune în spațiul interriveran al Moldovei răsăritene, iar după neștiut de multe scindări, bâlbe, trădări și operațiuni militare au urmat ani grei de inerție și jale socială. Cu toate acestea, au fost și rămân acolo oameni și instituții care se opun cu îndărătnicie vremurilor și construiesc fie și aparența unei vieți normale, împingând-o, uneori, spre hotarul excelenței.

Sunt zile când exulți de plăcerea de a descoperi diverse lucruri. Nu atât le descoperi tu, cât descoperirile năvălesc peste tine, te trag de mânecă, îți gâdilă imaginația.

În perioada anilor 1989-1990, am lucrat ca muzeograf debutant la Muzeul Național de Artă al Moldovei. Desigur, atunci nu se numea „național”, ci doar Muzeul de stat de Arte Plastice. Fiind deja un împătimit al artei medievale, am fost repartizat la secția de artă veche, avându-l acolo ca mentor pe restauratorul Vasile Negruță, unde am avut posibilitatea să văd, să studiez și să elaborez prima mea lucrare de curs la Facultatea de Istoria Artei, la Institutul de Arte Plastice din Kiev.

„Treptele de foc”
 
Pictorul Nicolae Guțu (n. 1954) nu a mai avut o expoziție personală de 18 ani!

Chiar dacă expoziția de la MNAR1 (curatoriată de Irina Ungureanu) recuperează nu doar o familie de sculptori, ci mai ales un Autor de primă mână, cum a fost sculptorul Ovidiu Maitec (1925-2007), intuiesc că, pentru cei de azi, opera lui este aproape fantasmatică

România anilor de după 1980, cu grelele ecouri ale cutremurului din martie 1977, s-a aflat într-o perioadă cruntă, glacială, gri. Lumea de după „Cortina de fier” gemea, cu magnitudini diferite, în frig, subnutriție, minciună, izolare informațională, duplicitate, umilință, apatie etc.

La un an de la Centenar, am apropiat artistic cele două maluri ale Prutului.

Era o jună frumoasă și ambițioasă în anul 1938, după ce absolvise prestigiosul Liceu Jeanne d'Arc din Chișinău, când a ajuns la Academia de Arte Frumoase din București. S-a înscris la clasa de pictură a lui Francisc Șirato. În fatidicul an 1940 aceasta decide a se întoarce în Chișinăul natal și se înscrie la atelierul pictorului Moisei Gamburd.

Recent l-am cunoscut pe părintele Ioan Avramescu, iconarul. M-a primit cu tot firescul de pe lume, lăsându-mi cumva sentimentul că mă aștepta de ceva vreme. Și cum am intrat, mi-a zis că vom sta la masă, că se apropie ora 12, când la el se mănâncă ciorbă. Până să pună mâncarea la încălzit, m-a întrebat dacă o vreau rece sau fierbinte. Am zis că o voi mânca așa cum e tipicul casei.

„Să vezi Napoli și apoi să mori!
Să vezi Sevilla și apoi să mori!
Să vezi Yvetot și apoi poți să mori!”
 

„Sufletul îngheață...
Dar devine înfricoșător când sufletul e cuprins de febră. ”
Vasili Rozanov
 
 

Dimităr Peicev a avut la Chișinău o retrospectivă între 3-20 mai, prilejuită de împlinirea vârstei de 75 de ani. Aceasta face pandant cu o altă personală, din 2013, în același spațiu expozițional, proiect pe care l-a intitulat atunci: „Pictură pură”.

Cred că orice pelerin, călător sau turist extrage foloase dintr-o vizită pe care o face în locuri în care nu a mai fost sau în care re

Intuiesc că ne aflăm într-o perioadă de mișcări tectonice de proporții, iar canonul artei, articulat în comunism, de-abia acum se epuizează, se subțiază și își pierde acuitatea. În materie de organizare a breslei creatorilor – aproape nimic nu s-a schimbat: aceleași uniuni de creație, același statut după care se ghidează acestea, aceeași bază materială; nimic nou, nimic radical diferit. Nimic care să te surprindă.