E o tradiție pe care încerc s-o respect: merg la cel puțin un spectacol atunci când teatrele românești sunt în turneu la Chișinău. E ca o completare la ce reușesc să văd aici, în teatrele noastre ( „Luceafărul”, „Eugene Ionesco”, „Satiricus”), și o comparație pe care nu mi-o pot refuza, chiar dacă uneori rămân puțin derutată, copleșită de emoții și decisă – e chiar promisiunea cu care mă aleg după un spectacol „jucat de români”, cu rostirea lor frumoasă, expresivă, clară… – să merg la București pentru o săptămână pentru a vedea în fiecare seară câte un spectacol.