O poetă celebră, Wisława Szymborska, distinsă cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1996, a publicat de-a lungul carierei sale în jur de 400 de poeme. Iată, cred, un detaliu biobibliografic cât se poate de relevant pentru un creator exigent, așa cum a fost Wisława Szymborska (1923-2012), care a ținut la calitatea scrisului său, nu la numărul cărților publicate.

O carte intitulată Raiul pe pământ, care nu e tratat teologic sau filozofic, ci este o culegere de texte consacrată unei țări din Europa Centrală, poate fi privită în două feluri: fie ca o demonstrație edulcorată a virtuților unui popor, care a știut să-și armonizeze existența cu preceptele biblice, fie ca o ilustrare ironică, satirică, a unei asemenea pretenții.

Reeditarea, în două volume, ediție completată, la Editura RAO a traducerii în română a Jurnalului  lui Witold Gombrowicz, o versiune pe care i-o datorăm Olgăi Zaicik și Cristinei Godun, este un bun prilej pentru relectura unei opere valoroase din literatura lumii.

„Am învățat să scriu în trenuri, hoteluri și săli de așteptare. Pe măsuțele rabatabile din avioane… Scriu în muzee pe scări, în cafenele, în mașina parcată pe marginea drumului. Fac notițe pe bucățele de hârtie, în agende, pe cărți poștale, în palmă, pe șervețele de hârtie, pe marginile filelor de carte. De cele mai multe ori sunt propoziții scurte, imagini, dar uneori copiez fragmente din ziare. Se întâmplă să mă seducă un personaj desprins din mulțime și atunci mă abat de la traseul meu să îl urmăresc pentru o clipă, să încep istoria. E o metodă bună; o perfectez.

„N-am putut niciodată să rezist ispitei de a vedea ceva care nu există”.
(Ultima dorință, 186)
 

Un prozator remarcabil este Paweł Huelle în cele două cărți, Eram singur și fericit și Mercedes-Benz, traduse de Radosława Janowska-Lascar și Mihaela Cornelia Fiscutean la Editura Polirom în 2014. Romanul Mercedes-Benz a mai cunoscut o ediție românească în 2004.

„…totul arată ca și cum
șinele s-ar termina aici”
(Fado, 83)
 

Pentru prima oară în istorie, un traducător român, prof. Constantin Geambaşu, a fost distins cu cel mai important premiu polonez pentru popularizatorii literaturii polone în lume – Transatlantyk. Savantul l-a primit pe 24 iunie, la Cracovia.
 

Bucureşti. Praf şi sânge (Editura Polirom, 2016) este o carte despre lumea românească, de ieri şi de azi, scrisă de o scriitoare şi ziaristă poloneză din noua generaţie, Małgorzata Rejmer (născută 1985). Autoarea a stat, începând cu 2009, doi ani în România şi s-a documentat temeinic. E tipul de creator pelerin, venind dintr-o cultură mare, viguroasă, cum e cea poloneză, care are curiozitatea să afle ce se întâmplă la vecini: de ce sunt aşa cum sunt?