articol: 

Cu Ploile amare lucrurile au stat un pic altfel, mărturisesc că nu am ştiut de Alexandru Vlad până anul acesta (oare tinereţea poate fi o scuză credibilă?), decizia Uniunii Scriitorilor de a-i acorda Premiul pentru Proză pe anul 2011 mi s-a părut atunci inopinată, dar nici nu citisem cartea ca să fi putut contraargumenta, am rămas surprins şi îmi ziceam că, uite, din cele două romane pe care le consideram cu prima şansă a ieşit câştigător un al treilea.

articol: 

În ultimele două decenii, odată cu dezintegrarea vechiului regim comunist, tendința de a plasa jurnalul la periferia literaturii și-a micșorat intensitatea. Publicarea Jurnalului lui Mihail Sebastian, în anul 1996, a reprezentat un adevărat eveniment cultural, Alina Mungiu-Pippidi declara recent, în cadrul unei emisiuni televizate, că Jurnalul lui Mihail Sebastian e una dintre puținele cărți ce pot fi recomandate fără ezitare unui străin avid să înțeleagă România secolului XX.

articol: 

„Iar din Kostas Venetis va rămâne numai povestea, pentru care eşti răspunzător, fie ea adevărată sau născocită.”
 

articol: 

Spaţiul literar românesc pare bântuit de ceva vreme de mai multe prejudecăţi, una dintre ele susţine că după căderea regimului comunist, paradoxal, nu se mai scrie o literatură suficient de valoroasă, că literatura ultimilor douăzeci de ani nu confirmă aşteptările anterioare, libertatea de expresie nu ar fi adus în acelaşi timp şi un surplus axiologic.

articol: 

În textul postmodernist distincţia dintre genurile literare cade în plan secund, se vorbeşte tot mai mult de hibridizare textuală ca trăsătură definitorie a acestuia şi de autenticitatea discursului. Într-un interviu găzduit de site-ul Editurii Humanitas T. O. Bobe răspunde la câteva întrebări ce vizează epiderma şi substanţa volumului Contorsionista. Aflăm că gestaţia cărţii a parcurs o perioadă relativ îndelungată şi că abia în ultimii ani volumul (cele 8 povestiri) şi-a definitivat corporalitatea.

articol: 

Orice marionetă are suflet
 
 Şi era ca şi cum ruşinea ar fi trebuit să-i supravieţuiască
 

articol: 

Mariana Codruţ, ca orice poet adevărat, şi-a găsit un stil propriu, o voce poetică inconfundabilă încă de la debutul editorial cu Măceşul din magazia de lemne (1982). Volumele de versuri pe care le-a publicat ulterior, cinci la număr – Schiţă de autoportret (1986); Tabieturile nopţii de vară (1989); Existenţă acută (1994); Blanc (2000); Ultima patrie (2007) –, au consacrat un nume în peisajul poeziei române contemporane.

articol: 

Nu e deloc uşor să fii fiul lui Tudor Vianu. Să ai chinuitoarea temere că nu îţi vei putea depăşi tatăl. Să trăieşti sub greutatea acestei moşteniri. Ion Vianu are alura unui intelectual autentic, cu o cultură clasică solidă, bine sedimentată. Însuşirea clasicilor antichităţii era, spune autorul, obligatorie, o carte de vizită. A ales medicina, renunţând temporar la literatură, va reveni însă la ea, nu doar ca cititor, ci şi în calitate de scriitor. Amor Intellectualis, Romanul unei educaţii.

Bernhard Schlink mizează pentru a doua oară pe resorturile prozei scurte. După „Evadări din iubire” (2000), volumul de povestiri Minciuni de vară, recent apărut la Editura Polirom, vine să confirme acest demers. Cartea cuprinde şapte povestiri – Extrasezon, Noaptea din Baden-Baden, Casa din pădure, Străin în noapte, Ultima vară, Johann Sebastian Bach pe insula Rügen, Călătorie spre sud.

Nu voi da note, doar voi expune câteva dintre fugarele mele note de lectură. Am eludat, cât a fost cu putinţă, opiniile şi interpretările, am semnalat doar faptele, erorile de suprafaţă, nedumeririle. Las concluziile la discreţia cititorilor...
 
***

articol: 

Procesul de liberalizare a societăţii, care nu a scăpat (şi nu ştim când va scăpa definitiv) de vechile structuri ale unui regim totalitar, decurge anevoios. Desprinderea lumii româneşti de vechile mentalităţi, mai bine spus, reflexul literar al acestui fenomen, se manifestă, mai cu seamă, în structura caracterului artistic. Personajul societăţii în schimbare cunoaşte două tipologii exemplare. Anume în etapele de cotitură se evidenţiază mai pregnant lumea polarizată de opoziţia „adaptat – neadaptat”.

articol: 

„Mi-a venit în minte un gând – era aparte, era frumos, era neaşteptat - , nu l-am notat. L-am pierdut. L-am jelit apoi, ca şi cum aş fi pierdut ceva de preţ, apoi mi-a reapărut şi, fiind sigur că de astă dată îl voi păstra, nu l-am notat şi l-am pierdut din nou. Zeci de cărţi ucise în felul acesta, zeci de avorturi ale minţii, nejudecate şi nepedepsite de nici o religie, de nici un tribunal”. Este un fragment memorabil cu care debutează noua carte a lui Gabriel Liiceanu Întâlnire cu un necunoscut (Bucureşti, Humanitas, 2010).

articol: 

Volumul lui Andrei Pleşu Note, stări, zile (Bucureşti: Humanitas, 2010) este o specie inedită, putem spune, de jurnal de instrucţie şi formare, un „Bildungsjurnal” în vremuri de cumpănă, cuprinzând însemnări, timp de patru decenii, între anii 1968 şi 2009.

articol: 

Mircea Horia Simionescu, un reprezentant important al şcolii de proză de la Târgovişte, în celebra sa „Bibliografie generală”, face un joc borgesian, în convenţia literaturii textualiste, inventând o „Istorie a literaturii pertineze”.

Într-un „Argument” la volumul „Constantin Stere şi timpul său. Schiţă de portret psihologic”, Chişinău, Editura „Cartea Moldovei”, 2005 (384 p.) de Haralambie Corbu, înclinam să cred că descopăr, în sfârşit, ceva absolut nou.