1. A spune îmi place/nu-mi place e aproape întotdeauna la îndemână.

Vi s-a întâmplat măcar o dată ca, navigând pe internet, să vă treziți „plutind în derivă”?

Mircea Cărtărescu revine surprinzător la poezie. Mai exact, la versuri: căci alegând, cu aproape trei decenii în urmă, să se dedice prozei, autorul nu se desparte cu adevărat de poezie, ci, în bună măsură, o trece într-o altă stare de agregare. „Când, prin 1992, am hotărât să nu mai scriu poezie a fost o sinucidere simbolică în speranța unei renașteri. Mi s-a dat apoi, într-adevăr, șansa unei noi vieți în literatură, dar o viață nu separată de prima, ci izvorâtă în întregime din ea.

Vocabularul și sintaxa lui Ghenadie Nicu pot trimite cu gândul la o sintagmă prin care Nichita Stănescu se autocaracterizează într-un interviu filmat cu Adam Puslojić: poliglot de limba română.

Anul Centenarului ne-a provocat la o reflecție despre românitate în cea mai profundă și mai extinsă dimensiune a ei, dimensiune care – în chip limpede, însă nu fără un revers traumatic – depășește fatalitatea geopolitică.

Eu Geniu Cioclea, producția OWH Studio în regia Violetei Gorgos, confirmă că zona filmului documentar are de oferit unele dintre cele mai importante realizări ale cinematografiei autohtone.

România – o viziune pe voci
 

Fără ecouri de amploare în critica de specialitate după trei luni de la premieră, Hawaii, filmul din 2017 în regia lui Jesús del Cerro, nu e, totuși, o apariție neglijabilă în cinematografia românească de azi. Cunoscut publicului din România în special pentru unele succese de televiziune precum serialul Cu un pas înainte și comedia de Crăciun Ho Ho Ho, cineastul spaniol propune de această dată o revizitare a regimului ceaușist în faza lui crepusculară.

Nu-mi aduc aminte ca de la începutul anului să se fi discutat atât de mult despre un film românesc așa cum se întâmplă – cel puțin în cercurile de oameni la care am acces – în cazul lui Octav. E adevărat că producția are parte de o foarte bună promovare. Dacă ești în România și ai posibilitatea să vezi filmul, e puțin probabil să nu te intereseze măcar cât de cât. Aprecierea de care se bucură pe larg lungmetrajul de debut al lui Serge Ioan Celibidachi poate fi explicată destul de simplu până la un punct. 

După succesul filmelor Aferim! (2015) și Inimi cicatrizate (2016), Țara moartă, producția din 2017 a lui Radu Jude, confirmă că separarea dintre filmul documentar și cel artistic e o convenție care poate fi depășită. De această dată, cineastul oferă o imagine – dură și revelatoare – a situației politice și sociale a României anilor 1937-1946 și, în special, a condiției evreilor din țară. 

O poveste scumpă, dar cât de valoroasă?
Leopold Gurski (Derek Jacobi) e un tânăr evreu din Polonia care n-a reușit să se refugieze imediat după invazia naziștilor. El vrea să ajungă la New York, așa cum au făcut-o mai mulți evrei din localitatea sa. Între timp, Leopold lucrează la un roman autobiografic, Istoria iubirii, din care îi trimite fragmente iubitei lui, Alma Mereminski (Gemma Arterton), refugiată deja la New York. 

27 mai 2017

27 martie 2017

3 martie 2017
Premiera filmului Ana, mon amour, în regia lui Călin Peter Netzer, cu Diana Cavallioti și Mircea Postelnicu în rolurile principale. Adaptare după romanul Luminița, mon amour, de Cezar Paul-Bădescu, producția a fost distinsă cu Ursul de Argint la cea de-a 67-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Premiul, oferit pentru cel mai bun montaj, i-a fost înmânat Danei Bunescu.

2 noiembrie 2016

1 octombrie 2016