Răsfoind presa culturală, atenția mi-a fost atrasă de un nume, cel al lui Cătălin Dorian Florescu. Am citit într-un interviu că locuieşte la Zürich, este de profesie psihoterapeut și pînă în anul 2001 s-a chinuit cu ajutorul psihologiei Gestaltiste să-i vindece de năravul lor pe dependenții de droguri, de atunci este scriitor full-time și liber-profesionist care își cîștigă existența din scris. În prezent caută să-și vindece traumele din biografia sa proprie și să se despartă de trecut scriind cărți.

Este o toamnă în care nu putem sărbători, conform tradiţiei, la 26 octombrie, ziua de naştere a poetului, prozatorului, dramaturgului şi traducătorului Aureliu Busuioc. Această toamnă a ştiut cum să-l ducă pe poet în altă lume. Cât de intuitive par versurile: „Nu toamnă vreau!/ Cu frunzele rămase/ votez un august simplu şi deplin.” Şi iată că la 8 octombrie 2012, ziua în care ne-a părăsit, toamna din poezie se răzvrăteşte şi ne oferă un anotimp de august, dintr-o energie a libertăţii poetului care a avut forţe să influenţeze până şi anotimpul!

În literatură, din punctul de vedere al omului, s-a spus totul sau aproape totul. De-a lungul secolelor lumea e văzută şi interpretată cu ochiul şi cu mintea, de obicei, ale scriitorului împovărat de experienţa vieţii, de bărbatul cu autoritate de stăpân şi deţinător al adevărului absolut – nu rareori, din perspectiva unor distopii ce prevestesc raiul pe pământ. Viziunea bărbatului e dominantă în filozofie, literatură, arte plastice etc. de-a lungul a sute şi sute de ani.

O dată cu apariţia volumului Invocaţie nimănui, în 1971, îşi făcea apariţia în poezia românească o voce singulară, de incontestabilă originalitate expresivă: aceea a lui Mircea Dinescu. În lirica acelui moment, Mircea Dinescu făcea figură aparte, nu numai în ceea ce priveşte universul tematic, străin de acela al colegilor de generaţie, dar şi în privinţa resurselor stilistice puse în joc.

Pe şantişti, fără milă, Druță îi ia din scurt pe zeci de pagini. Mai reţinem un fragment, mai mult ambiguu decât picant, de data aceasta cu ai să „chişi”, cu ai să „chişi di la noi din caruţî”. Sunt împărtăşiri despre circumstanţe, stări de spirit şi obsesii care nu-l părăsesc pe pretinsul disident de la Horodiște nici în zilele de astăzi, însemnări simptomatice şi pentru concepţiile sale despre limbă şi naţiune, despre problemele fiinţării noastre în subteranele istoriei: „Plămădirea colhozurilor. Sărăcie şi beţii pe tot cuprinsul raioanelor.

Căruţa în creaţia lui Ion Druţă este prezentă firesc în cele mai diverse ipostaze şi forme ale existenţei tradiţionale a românului, având o puternică încărcătură simbolică şi emoţională. Paradoxal, anume căruţa, şi nu carul cu boi, în cazul lui Druţă, ar putea constitui, de exemplu, un subiect tentant pentru psihocritica astăzi la modă şi la Chişinău.

Cărţile lui Andrei Pleşu impun o vocaţie şi un destin spiritual cu totul aparte, în care tentaţia fragmentarităţii se uneşte cu spiritul de fineţe şi cu un impecabil demers analitic. Mai curând eseist decât filosof, Andrei Pleşu şi-a exersat talentul şi verva ideatică deopotrivă în domeniul eticii (Minima moralia), al eseisticii filosofice (Limba păsărilor) şi al criticii de artă (Călătorie în lumea formelor, Pitoresc şi melancolie, Ochiul şi lucrurile).

articol: 

În Studii de literatură română modernă (1962), literatura română e investigată de Paul Cornea mai ales din perspectiva determinismului de aspect sociologic. Studiile ce alcătuiesc această carte sunt consacrate unor figuri importante ale literaturii române premoderne sau paşoptiste (I. Budai-Deleanu, C. Conachi, Heliade-Rădulescu, Bălcescu, Alecsandri), într-un demers ce îmbină tratarea monografică şi analiza unei dimensiuni particulare a operei.

Reflectând asupra literaturii române din Basarabia, Ion Simuţ susţine că literatura basarabeană este „oglinda unei drame a conştiinţei naţionale. Dar este şi o dramă a neputinţei estetice, a carenţei de expresivitate şi de universalitate. Din nefericire, literatura basarabeană nu e mai mult decât o literatură regională, cantonată într-un orizont tematic, problematic şi stilistic foarte limitat, fără nicio şansă de a intra într-un dialog european peste capul literaturii din România”.