Deși marcată preeminent de orientări francofile, similare celor din arealul lusitan, cultura română modernă datorează totuși enorm factorului de influență german. Nu putem trece cu vederea formația intelectuală alemanică de care au beneficiat personalități determinante pentru destinul spiritualității noastre, precum Eminescu, Maiorescu, Blaga, Ion Barbu, Tudor Vianu...

Retardul metodologic, forma predominant cronicărească, lipsa traducerilor și a marketingului cultural sunt principalele probleme care împiedică circulația studiilor literaturii și, implicit, a literaturii române în străinătate.

În fapt, expresia „Europa centrală şi orientală” este falsă, fiindcă această parte a Europei n-a existat niciodată. Termenul Mitteleuropa e vechi, e adevărat, dar el a variat în funcţie de jocul diplomatic şi de cuceririle marilor puteri. Europa de Est este o noţiune pur factice, creată artificial în 1945 în timpul împărţirii continentului între Est şi Vest. O parte a continentului a fost smulsă de trupele de ocupaţie sovietice ca o bucăţică oarecare de zahăr şi anexată unui teritoriu care depășea cu mult granițele Europei.

O istorie a religiilor poate oferi răspunsuri la multe întrebări care ne frământă în prezent, căci, în pofida faptului evident că situații istorico-culturale identice nu există, totuși, într-o perspectivă mai amplă, modelele și scenariile se repetă, reamintindu-ne că istoria se desfășoară în spirală. 

Ilarie Voronca nu este primul poet care se aruncă în gol de pe-un pod – să fie o întâmplare că alege anume Pont Mirabeau, cântat de „veneticul” Apollinaire, un alt mare herald al înnoirii, naufragiat în oraşul-lumină?!

Pe şantişti, fără milă, Druță îi ia din scurt pe zeci de pagini. Mai reţinem un fragment, mai mult ambiguu decât picant, de data aceasta cu ai să „chişi”, cu ai să „chişi di la noi din caruţî”. Sunt împărtăşiri despre circumstanţe, stări de spirit şi obsesii care nu-l părăsesc pe pretinsul disident de la Horodiște nici în zilele de astăzi, însemnări simptomatice şi pentru concepţiile sale despre limbă şi naţiune, despre problemele fiinţării noastre în subteranele istoriei: „Plămădirea colhozurilor. Sărăcie şi beţii pe tot cuprinsul raioanelor.

Căruţa în creaţia lui Ion Druţă este prezentă firesc în cele mai diverse ipostaze şi forme ale existenţei tradiţionale a românului, având o puternică încărcătură simbolică şi emoţională. Paradoxal, anume căruţa, şi nu carul cu boi, în cazul lui Druţă, ar putea constitui, de exemplu, un subiect tentant pentru psihocritica astăzi la modă şi la Chişinău.

Cărţile lui Andrei Pleşu impun o vocaţie şi un destin spiritual cu totul aparte, în care tentaţia fragmentarităţii se uneşte cu spiritul de fineţe şi cu un impecabil demers analitic. Mai curând eseist decât filosof, Andrei Pleşu şi-a exersat talentul şi verva ideatică deopotrivă în domeniul eticii (Minima moralia), al eseisticii filosofice (Limba păsărilor) şi al criticii de artă (Călătorie în lumea formelor, Pitoresc şi melancolie, Ochiul şi lucrurile).

articol: 

În Studii de literatură română modernă (1962), literatura română e investigată de Paul Cornea mai ales din perspectiva determinismului de aspect sociologic. Studiile ce alcătuiesc această carte sunt consacrate unor figuri importante ale literaturii române premoderne sau paşoptiste (I. Budai-Deleanu, C. Conachi, Heliade-Rădulescu, Bălcescu, Alecsandri), într-un demers ce îmbină tratarea monografică şi analiza unei dimensiuni particulare a operei.

Reflectând asupra literaturii române din Basarabia, Ion Simuţ susţine că literatura basarabeană este „oglinda unei drame a conştiinţei naţionale. Dar este şi o dramă a neputinţei estetice, a carenţei de expresivitate şi de universalitate. Din nefericire, literatura basarabeană nu e mai mult decât o literatură regională, cantonată într-un orizont tematic, problematic şi stilistic foarte limitat, fără nicio şansă de a intra într-un dialog european peste capul literaturii din România”.