Nu-i tocmai lesne să scrii despre un volum de debut, mai ales când avem de-a face cu un autor tânăr (Nick Bradley s-a născut în 1982) și când nu poți intui încotro s-ar putea îndrepta cariera lui literară, ce subiecte și forme de expresie literară va alege pe viitor. Mai mult, în ecuația cărții de față, mai există cel puțin câteva elemente înșelătoare.

Cred că, în copilărie, orice pasionat de cărți și-a dorit să ajungă librar ori anticar. Sau, de ce nu, editor. Să se afle, cum s-ar spune, fie la originea, fie la capătul lanțului de producție al cărților.

Închipuiți-vă pentru o clipă că Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce și ceilalți cronicari din Moldova și/ori din Valahia ar fi avut constant urmași, cărturari care să le ducă mai departe cronicile și să zugrăvească mersul timpurilor și al lumii până într-o contemporaneitate în care totul poate fi imortalizat pe o peliculă.

Aproape că îi auzeam gândurile – mai întâi, m-a făcut «tanti», dar când discursul meu acuzator s-a înăsprit, «cloanță». «Cloanță țâfnoasă», «dusă cu pluta». Eram conștientă cu câtă aversiune îmi observă gesturile și-mi evaluează (negativ) înfățișarea. Nu-i plăceau nici frizura, nici hainele, nici îndârjirea mea. Îmi scruta fața cu o aversiune tot mai fățișă. Dar și eu am observat multe – că e apoplectic, că bea prea mult și că are slăbiciune pentru mâncărurile grase.

Există cărți și autori care dictează drumuri și genuri literare, sparg tipare, depășesc granițe. Sunt apoi și o sumedenie de titluri care încearcă să reproducă rețeta de succes, unele întrecând cu brio modelele și înaintașii. Dar există și o minoritate literară inclasabilă, departe de mode și de afinități stilistice, care are o voce a ei, aparte, deloc influențată de felul în care se scrie într-o anumită epocă.

Anul ce stă să se-ncheie așa cum a și stat, sub semnul pandemiei, a pricinuit nenumărate drame pretutindeni. În lumea literară s-a adăugat încă una la jumătatea lunii iunie, când s-a stins din viață, la numai 55 de ani și-n plin elan creator, cel mai tradus și citit autor spaniol contemporan. Carlos Ruiz Zafón, despre el este vorba, s-a născut la Barcelona în 1964 și a murit la Los Angeles.

Între temă centrală și subiect tabu, fantomele au avut locul lor aparte în literatura universală, fiind când prilej de înfiorare, când subiect exploatat în cheie postmodern-ironică.

Literatura americană izbutește ca, din când în când, să-și reinventeze patriarhi. Indiferent de vârsta din buletin, noi generații de scriitori extraordinar de inovatori și cu o forță narativă uluitoare izbutesc să preia din mers ștafeta de la înaintași și să ducă mai departe o moștenire culturală și literară fabuloasă. S-a stins Philip Roth? Thomas Pynchon își trăiește senectutea la fel de discret cum și-a trăit întreaga viață?

Romancierul american Peter S.

Recunosc că, prin anii ’90 ai secolului trecut, înainte ca Polirom și Humanitas să lanseze prestigioasele colecții de literatură universală contemporană pe care le au acum, sau cu mult înainte ca edituri precum Curtea Veche sau Art să ia naștere, una dintre colecțiile care-mi erau foarte dragi era Opere XX, a editurii RAO.

De aproape 15 ani, proza lui Arturo Pérez-Reverte a avut parte de numeroase traduceri, grație Editurii Polirom, care i-a dedicat o serie de autor, angajând traducători de spaniolă extrem de rafinați și subtili. Îi pomenesc aici pe Mihai Cantuniari, Tudora Șandru-Mehedinți, Dan Munteanu Colan, Ileana Scipione, Eugenia Alexe Munteanu. Ai spune că este chiar o competiție între cei mai talentați hispaniști contemporani – cine să traducă noile romane ale cunoscutului autor spaniol.

Anul 2019 a fost unul special pentru Comitetul Nobel deoarece a consemnat o premieră – pentru întâia oară s-au decernat două premii (unul pentru 2018, și altul pe 2019), după ce anul trecut, în urma unui scandal ce a vizat o membră a juriului, premiul nu a mai fost decernat.

Fără teama că aș exagera, Haruki Murakami este la ora actuală cel mai cunoscut scriitor japonez în viață. Dincolo de faptul că de câțiva ani buni figurează în fruntea listelor cu posibili laureați ai Premiului Nobel pentru Literatură (deși aș putea pune rămășag că nu-l va obține vreodată!), Murakami se bucură de susținerea unui contingent serios de fani. Dovadă stau, de pildă, cozile imense din librăriile japoneze când urmează să iasă din tipar un nou volum.

Într-un sat uitat de lume din munții Chinei locuitorii se văd nevoiți să își părăsească locuințele din calea secetei. Rămân pe loc doar un bătrân de 72 de ani, Xianye, și câinele lui credincios și orb. În pofida soarelui arzător, a lipsei de precipitații și a sărăciei crunte, cei doi se încăpățânează să crească un lujer de porumb în speranța că ploile se vor întoarce iar, odată cu ele, și restul sătenilor, care vor avea astfel nevoie de boabe pe care să le poată însămânța.

Odată ajuns pe cel mai înalt vârf din România, Moldoveanu, călătorul e întâmpinat de o surprinzătoare plachetă pe care se află incrustat un citat din Lucian Blaga: „Oprește, Doamne, clipa cu care măsori eternitatea”. Pentru drumețul obosit, transpirat, uimit de frumusețea din jur și mai ales conștient că mai sus de atât nu se poate, îndemnul pare cât se poate de firesc.

Eseist, teolog de seamă și apologet al creștinismului, romancier, poet, profesor, critic literar – e aproape imposibil să-i rezumi cariera și vocația lui C. S. Lewis în doar câteva rânduri. Etichetele pomenite anterior nu fac decât să scoată la lumină câteva dintre fațetele unei personalități complexe, care încă reușește să fascineze publicul din întreaga lume la mai bine de 60 de ani de când a trecut la cele veșnice.

Pentru fanii romanelor lui Carlos Ruiz Zafón, o spun tranșant, din capul locului: Labirintul spiritelor este cartea cea mai întunecată, întortocheată, amuzantă și grotescă din întreaga serie. Citiți-o cât mai degrabă, fiindcă toate firele narative lăsate în aer anterior se vor încheia și intersecta într-un mod miraculos.

La cumpăna dintre milenii, sub conducerea Denisei Comănescu (demers continuat ulterior de Bogdan Alexandru Stănescu), Editura Polirom lansa poate una dintre cele mai ambițioase și valoroase colecții de literatură străină contemporană din spațiul cultural românesc – Biblioteca Polirom. Sute de titluri au apărut necontenit de atunci încoace și astfel au văzut lumina tiparului în românește volumele unor autori precum Salman Rushdie, Thomas Pynchon, Philip Roth, Haruki Murakami, Arturo Pérez-Reverte, Chuck Palahniuk, Günter Grass, Mika Waltari, Saul Bellow, David Lodge, P.G.

După doi ani în care Premiul Nobel pentru Literatură a părut că se îndepărtează, paradoxal, tocmai de arta pe care ar trebui s-o recompenseze, iată că în 2017 Academia Suedeză se întoarce la marii scriitori cu care avem privilegiul să fim contemporani și-l premiază pe Kazuo Ishiguro.

Când un roman de aproape 800 de pagini primește un prestigios premiu precum Man Booker Prize (în 2013), nu ai cum să nu te-aștepți cu interes la o revelație. Într-o epocă a vitezei, în care arareori ochii mai zăbovesc îndelung asupra unui text, asemenea pariuri literare de mare amploare sunt riscante. În plus, autoarea, Eleanor Catton, aparține unei culturi aparte, exotice întrucâtva pentru publicul est-european (Noua Zeelandă) și este cea mai tânără laureată, primind distincția la doar 28 de ani.