Nu v-ați simțit niciodată manipulați? Nu ați avut sentimentul că cineva vă exploatează buna-credință, pentru a-și atinge niște țeluri deloc altruiste?... De multe ori m-am surprins într-o ipostază ridicolă, pledând pentru valori și idealuri. Cred că au pățit-o și alți comentatori. Lucrezi cu date publice, elaborezi raționamente, desenezi posibile scenarii de evoluție, formulezi avertismente pentru cei ce au responsabilitatea deciziilor. Și deodată, o banală „scurgere de informații”, un schimb de replici în Parlament sau doar niște ironii cu țintă precisă, dar mereu cu tentă esopică (politicienii noștri sunt mari fabuliști!) îți dărâmă analizele și ipotezele. Ei, oamenii politici, nu au nevoie de critici constructive, de atitudini imparțiale, de sugestii utile într-o strategie de europenizare. „Piața” în care mișună acești prădători vrea angajări partizane, fidelități nereflectate, execuții paroxistice. Te uiți la ei și realizezi că alegerea președintelui – prima condiție pentru asigurarea unei continuități democratice în Republica Moldova – a eșuat până acum nu neapărat din cauza Constituției imperfecte, ci din rațiuni și calcule egoiste, care implică noțiuni precum: sfere de influență, accesul la resurse, controlul asupra economiei şi justiţiei. Un „status quo” pe care apariția unui alt factor de putere, cu riscul iminent de a deveni un jucător autonom, l-ar tulbura, stricând socotelile celor care au făcut din Basarabia un stat captiv al unor grupuri de interese.
Liderii Alianței au semnat un Acord de împărțire a posturilor, defectuos din start, întrucât nu avea acoperire în voturi. Deși lipsit de sprijin, Lupu a continuat să se cramponeze de promisa funcție de șef al statului, să inventeze eschive și trucuri procedurale, pentru a obține amânarea sine die a scrutinului prezidențial. Lui Filat i-a surâs ideea de a-și face propriul joc, în afara Alianței, și a început să cocheteze cu comuniștii, care nu i se mai păreau la fel de periculoși ca mafia. Ghimpu a tot forțat organizarea de referendumuri care să-l aburce în fotoliul de speaker, fără să-i pese că umblatul necugetat la Constituție deschide o adevărată „cutie a Pandorei”: mâine, adversarii democraţiei vor profita de acest precedent, pentru a instaura, prin plebiscit, limba rusă ca limbă de stat sau a vota aderarea Moldovei la Uniunea Euroasiatică. Ex-comunistul Dodon încearcă să-și vândă scump pielea la masa negocierilor cu liderii coaliției și inventează „teste de statalism” pentru candidații la președinție, în disprețul legilor țării și al drepturilor cetățenești... Campioni în arta șantajului, politicienii moldoveni nu au viziune, gândesc pe termen scurt, nu-i interesează decât funcțiile și înavuțirea personală.
Ar trebui să vorbim în egală măsură despre comportamentul distructiv al opoziției comuniste, cea care clamează „uzurparea puterii” de către Alianță. Dacă spunem despre PCRM că e un „detașament de parașutiști”, rămânem la nivelul unei metafore, fie și elocvente. Dorindu-și revanșa cu orice preț, Voronin și ai lui, ca partid politic, au o răspundere în fața propriilor alegători, pe care îi mint cu nerușinare, întreținându-le ura față de români și nostalgiile imperialiste. Cât de permeabili sunt rusofonii la acest gen de propagandă s-a văzut cu prilejul așa-ziselor alegeri prezidențiale din Rusia, când circa 80% din rușii cu drept de vot din Chișinău l-au preferat pe Putin – un conducător autoritar şi antieuropean.
Cui îi convine prelungirea actualului provizorat din Moldova? Poate doar Moscovei, care va folosi orice pretext pentru a ne impune o pax russa, mai eficientă decât proiectul de europenizare. Nesimțirea, lăcomia, vanitățile exacerbate, lipsa de voință a aleșilor noștri de a rezolva criza politică îi fac trădători ai intereselor naționale.