viitorul trei (futur drei) este manuscrisul unui nou volum de poeme de Tim Holland. Prezentul este gândit aici cu câțiva pași înainte. Procesele, vizibile astăzi, s-au întâmplat deja.
Pronosticurile s-au adeverit. Bangladeshul și Maldivele au dispărut. În apă mișună oamenii neputincioși. New Yorkul își ridică „zgârie-norii asemenea unor diguri”. Ultimii ghețari rămași sunt niște „trândavi proactivi”, iar Berlinul a devenit o insulă liber plutitoare în urma inundației din valea glaciară. Clima se schimbă o dată și pentru totdeauna. Soarele arde nemilos pământul. Se poartă discuții despre cum poate fi oprită intensa radiație.
Locuitorii planetei, care devine din ce în ce mai albastră, au posibilitatea de a-și extinde și completa corpurile prin intermediul tehnologiilor noi. Astfel, în mod activ se vor depăși rolurile tradiționale de gen și „melancolia trupurilor”. Sexul are loc la suprafața pielii sau în organele modificate în acest scop. O altă modalitate de a obține satisfacția o oferă purtarea unui râvnit „costum al fericirii”. Relațiile interpersonale sunt separate, „relațiile vechi erau baroce, o suprasolicitare”. Pentru fiecare emoție este inițiată o relație independentă. Și chiar dacă „furia a încetinit”, emoțiile sunt încă la putere. (…)
viitorul trei este conceput ca un proiect de carte și va fi finalizat în decursul anului 2019. Pentru scrierea acestui volum autorul a beneficiat de o bursă de creație, oferită de Senatul Berlinez în iulie 2018.
Tim Holland | Gerichtstr. 13, 13347 Berlin | tim-holland@web.de
 
 
 
toate pietrele mici se rostogolesc de mult
bangladesh se retrage, maldive.
 
acolo sunt oameni sub apă care nu se scufundă.
în new york se ridică zgârie-norii asemenea unor diguri.
și berlinul este zidit doar pe nisip. priviți
cum cuceriți terenul. strângem pământul,
scuturăm sarea,
adunăm orașul la un loc, extragem berlinul din sol.
orașul se umflă. înflorește pe mare, hoinărește.
suntem o insulă, departe de toate insulele. un nufăr
se desprinde
de cartografie. ne măsoară o veche nivelă.
vântul, un văr îndepărtat, se întoarce, sare acum
la bătaie.
prin lege, granițele devin mai subtile.
berlinul este un oraș divizibil. divizăm,
aceasta am învățat între timp.
modificăm piesele corpului nostru. durează.
suntem înfășurați ca niște arahide, nu înghețăm,
răbdăm,
apoi fuzionăm ca niște nebuni. sau îmbrăcăm
costumele fericirii.
clădirile năpârlesc de câteva ori pe an, grădinile ridicate
pe verticală. fructele sunt doar puțin mai obosite.
ființe noi s-au instalat în apropiere.
și soarele face ca înainte.
 
avem ghețari.
și soarele face ca înainte.
amurgul albastrului, licăresc
ghețarii, niște trândavi proactivi,
munții care întruna fată, o vită stearpă
se târâie mută prin sat.
munții ne poartă, merg aplecați
de parcă ar face o săritură imensă,
pe care însă nu o fac.
munții se crestează până la sânge,
își caută un adăpost dincolo de munți,
dar sunt încontinuu tociţi.
munții se destăinuie
la fel ca mamele care se îngrijesc singure.
acolo regăsim firea lor copilărească.
ascundem copiii. plângem ca ei
și le lăsăm în libertatea
altei stări de agregat.
 
am învățat să distingem, am învățat
să separăm.
un tot întreg nu mai există. nici în noi.
nici fără noi.
în colectiv exersăm sentimentele ca pe o exersare
a sentimentelor.
trăim într-o democrație a sentimentelor. dorințele
sunt înregistrate,
majoritățile formate, deciziile calculate.
rațiunea noastră este un medium light.
nevinovați renunțăm.
lipsa dorințelor este nedorită.
INTELIGENȚA SOCIALĂ intervine:
the mirror replaces the master.
ne vedem, unii se fac mai buni.
alții reflectă îndărăt, mirror-mirroring-mirror-position:
culcați pe pământ, de la două la patru picioare
ridicate în sus
și întinse, se văd cel puțin șapte degete, se duc spre nas,
pentru a arde fibrele. a respira din abdomen până când
aerul va curge în cap.
a roti cu capul rapid, astfel încât să se închidă bine.
a se bucura de vidul unui borcan
de gem ce nu se deschide.
lipsa dorinței înseamnă rezistență.
 
peste noapte luna s-a spart în bucăți.
dimineața cade în umbră zăpada.
semințele zburătoare dispar în sol. rădăcinile par inutile.
doar tuberculi obosiţi mai pot fi culeşi din pământ.
nimic nu crește în aceste zile ca feriga.
cu o ultimă sclipire sateliții își iau rămas bun.
și-au luat zborul. pierdem imaginea celuilalt.
antenele mai sapă în cer. sub stele se face liniște.
unde stă noaptea în întuneric?
veghem. dormim în rate. somnul șobolanilor.
ochiul mărește întruna. detaliile pândesc, asediază.
părul de cactus, înțepător, gingaș, cârligele intră sub piele.
dacă te întuneci în fața acestora, mai există posibilitatea
să te pierzi pe tine însuți.
clipirea este trădarea lentilei drepte care mărește.
vizibil este ceea ce poate fi numit cu certitudine: o molie,
atrasă de căldura întâmplării așteptate,
se așază pe un pumn delicat al unei ferigi. la micșorarea
imaginii se poate vedea desfacerea degetelor
prinzând porumbelul.
molia: a dispărut
 
sclipește. friendly fire al puștilor de praf diamantin?
care aruncă îndărăt praful diamantin.
totul e în praf de parcă vântul ar fi bătrân.
în fața ochilor un film, pe care noi nu
l-am montat. parbrizul este opac,
copac, iarbă, copac, copac,
plâns, plâns, plâns. ce înseamnă să locuiești în
privirea celuilalt? măștile jos! am nasul plin.
mucii sunt trași pios. coralul nazal
într-un spațiu întins. gânduri la geamătul înăbușit.
ascultarea devine tăcere. sunt oare iarăși teroriștii
trash island? plasticul e culcat în aer.
în depărtare începe peisajul, anesteziat local.
arunc o privire. mă (re)evoluționez. sclipește.
te ating. este periculos. nu știu
dacă pielea este organul tău sexual. prin sclipiri
mă împinge ecranul pieptului tău. datele vitale
explodează.
cum e posibil să nu porți o piele protectoare?
și feriga reacționează acolo. spațiul din jur nu-și asumă
nicio responsabilitate. nimic nu-și asumă nicio
responsabilitate,
încredere multiplă. te-ai blocat în mine.
 
modificăm piesele corpului nostru,
lăsăm protezele
să străpungă, să fluture bodyextensions ca niște
steaguri albe,
până când ne blocăm, duduim, apoi ne împărtășim
sentimente de bucurie despre suprafețele temporare.
netezimea parchetului clipește spre noi. feriga bate
în fereastră. o galaxie a stelelor zumzăind în depărtare
este atât de excitată de gaura ei neagră,
încât nu mai poți vorbi despre molii.
formăm împreună un vid, pur și simplu sorbim
respirația dintre noi și brusc devenim la lungimea brațului
un tot întreg, în timp ce unul, apoi doi meteoriți,
trei, patru
într-un foc de artificii sărbătoresc existența
atmosferelor.
cu un ultim upgrade limba devine un organ sexual.
e fierbinte a dracului. un ghemotoc încordat. se adaugă
deschiderea memoriei degetelor, realitatea reactivată.
noaptea este întotdeauna un univers.
mișunăm unul în jurul altuia, credem că fiecare
doar pentru sine corporalizează cu celălalt; că trupurile
depășesc melancolia trupurilor. noi credem
că dorința este doar o problemă de timp. nimic altceva.
 
așteptăm munții, din munți vine focul.
păduri care se mișcau dintr-o parte în alta în schimbare
de climă
ard. speranța vine din cerul deschis,
pe care operăm constant. feriga este confuză.
întregul metabolism explodează și acolo
ne despicăm și noi: avem tot atât de multe emoții
ca persoane. focul iese în stradă, revendică
un drept care niciodată nu îi aparținea. touché.
unii plâng, dar batistele sunt mai rapide
decât ideea, doliul ca o posibilitate de a stinge gândurile.
căutăm loc pentru balamale, să desprindem
din încheieturi
aceste priveliști. cad frunzele preparate.
așa cum valurile conturează pământul, lingând mult
malul și piatra. rupturile de val au aprins acum
coasta. e un baraj antiincendiar. construim plaje noi,
așteptăm.
 
Traducere din limba germană de Ivan PILCHIN
 
Tim Holland, născut în 1987, în oraşul Tübingen, locuieşte la Berlin. După calificarea sa profesională ca librar, a studiat la Institutul German de Literatură din Leipzig. Textele sale au fost publicate în reviste (BELLAtriste, Edit, Greif, Kolik, Poet, STILL) şi antologii (Jahrbuch der Lyrik, Lyrik von Jetzt 3 şi Lyrik im Anthropozän). Tim citeşte, scrie, traduce, este redactor şi moderator, conduce ateliere de scriere creativă şi editează texte – online & offline. În primăvara anului 2016 a apărut volumul său de debut „vom wuchern” la Editura Gutleut, Frankfurt, premiat de Literaturhaus Berlin ca fiind una dintre „Cărţile de poezie ale anului 2016”. În 2017 a fondat împreună cu Tristan Marquardt Editura Hochroth, München. Momentan, lucrează la un epos science fiction în versuri.