Categorii
Autori
Bloguri
Rusofoni fără voie
Rusofoni fără voie
Tudor CojocariuAvantajele unui stat falit
Pentru românii originari din stânga Prutului, traiul în România aduce cu sine un șir de revelații, care vin de cele mai multe ori pe rând. Acestea sunt prilejuite de experiențele studenției, ale locului de muncă, ale spațiului public și ale diverselor interacțiuni cu oameni cunoscuți sau străini. Mi-am propus să scriu despre una dintre acestea. De-a lungul anilor, am conștientizat faptul că a cunoaște o limbă străină poate aduce avantaje infinit mai multe decât credeam în adolescență, pentru viața socială și profesională. De exemplu, pentru că vorbesc și înțeleg engleza, franceza și spaniola, am reușit să comunic în mai toate statele europene pe care le-am vizitat și să-mi fac prieteni inclusiv din America de Sud sau Filipine. În activitatea mea profesională, pe de altă parte, am avut foarte rar nevoie de google translate pentru a înțelege ce scriu autorii străini de cercetări, studii și articole cu privire la subiectele care m-au interesat.
Am avut noroc de niște părinți pentru care a contat educația mea, iar eu am încercat să profit pe deplin de cunoașterea mai multor limbi. Aș putea spune că am „profitat” inclusiv de limba română, care, dacă nu mi-ar fi fost nativă, n-aș mai fi reușit să învăț prea ușor franceza și spaniola. Puțini suntem cei conștienți la modul real de acest avantaj enorm pe care îl avem față de semenii noștri, inclusiv latini, din vestul Europei, care poate că nici nu și-au propus vreodată să știe mai multe limbi. Probabil pentru că nici n-au avut nevoie, dat fiind că puțini se văd emigrați dintr-un stat falit. Dar faptul rămâne fapt. La noi, însă, cunoașterea mai multor limbi străine este aproape o banalitate.
Dacă facem un exercițiu și marcăm pe hartă țările europene în care se vorbesc limbi latine și slave, la care le mai adăugăm pe cele în care engleza este prima sau a doua limbă vorbită, vedem că ne-am descurca aproape oriunde. Și asta fără prea mari investiții în educație, eforturi de învățare sau sacrificii. Desigur, afirm acestea raportându-mă la cunoașterea limbilor în care se descurcă un moldovean mediu, la un nivel la fel de mediu. Nu aș putea avea aroganța, de exemplu, de a considera că mulți dintre noi, inclusiv eu, am cunoaște pe bune mai mult decât o limbă. Și aceea maternă. Ceea ce vreau să subliniez este că noi am pornit mereu cu un avantaj față de ceilalți, pe care trebuie să ai, înainte de toate, ocazia de a-l conștientiza și peste care suntem aproape datori să construim.
Limba rusă, mai mult decât o banalitate
Limba rusă, cunoașterea căreia ne poate ajuta să ne descurcăm binișor cu bulgarii, polonezii, cehii, sârbii, slovenii și slovacii, ar fi putut să fie și ea o banalitate. Dar, din păcate, încă nu este. Aici, în România, limba rusă este privită ca un element exotic. Sau cel puțin era, până să se pomenească cei de-ai locului că fiecare dintre ei cunoaște cel puțin pe cineva din stânga Prutului. Sau, până să se poată auzi vorbă rusească, cu sau fără accent moldovenesc, pe stradă, în zone obișnuite, deloc turistice. Puțini dintre conaționalii noștri din România privesc limba rusă ca pe un avantaj, pentru că puțini se gândesc să călătorească vreodată în marea dictatură a omului mic, de dincolo de Ucraina. Deși, într-o lume aflată într-o continuă amestecare, cunoașterea rusei, fie și a unei versiuni vulgare, impregnată de jargoane, argouri și expresii din închisori și filme sovietice, ar fi putut să fie un avantaj. În mediul meu, cel puțin, există oameni tineri și buni profesioniști care și-au câștigat locurile de muncă și pozițiile în societate inclusiv pentru că știau limba rusă. Vorbesc atât de sectorul civic, cât și de cel privat sau public.
O asemenea așezare a lucrurilor mi se pare absolut firească. Noi valorificăm un avantaj pe care nu l-am câștigat, ci l-am moștenit. Noi suntem niște rusofoni fără voie. Ceea ce nu ne împiedică, însă, să fim și anglofoni sau francofoni, iar în definitiv, românofoni și români. Capacitatea noastră de a comunica și de a gândi în rusă poate fi comparată cu abilitățile supranaturale ale personajelor de benzi desenate care, în urma unei explozii radioactive accidentale, s-au transformat din oameni simpli în supereroi. Accidentul, în cazul nostru, a fost dublu: mai întâi anexarea țaristă din 1812, iar apoi ocupația sovietică din 1940. Iar ceea ce decidem să facem cu superputerile noastre dobândite accidental, la pachet cu numeroase handicapuri și anxietăți, diferă de la individ la individ. Unii dintre noi, care ne bucurăm și de contextul social necesar, alegem să facem ceea ce am descris mai sus. Adică folosim limba rusă ca pe oricare altă limbă străină, într-un mediu în care mai toată lumea cunoaște engleza, unii franceza, iar ceilalți germana, italiana și spaniola. Noi avem privilegiul de a ne bucura de normalitatea unei societăți care nu te obligă să-ți însușești, odată cu limba, și o contracultură, care, eventual, să o substituie pe a ta.
„Velikii russkii iazîk” pentru victimele contraculturii
Prin urmare, și atitudinea noastră față de rusă a devenit între timp una mult mai indulgentă. Abia când revenim pe plaiurile natale, ne amintim de „velikii russkii iazîk”, așa cum îl văd velicorușii autohtoni, dar și unii dintre basarabeni şi chiar unii concetăţeni ai noştri români. În lipsa accesului la propria lor cultură și istorie, tentativele eșuate de edificare a unei „culturi și istorii moldovenești”, în afara celei naționale române, i-au făcut o pradă sigură pentru cultura de propagandă a ocupanților. Tocmai de aceea, ne pomenim că, în 2016, în studiourile finanțate de americani și canadieni, nici moderatoarea, nici una dintre invitate, tinere românofone ambele, poate chiar românce, nu au avut vigoarea să combată niște teze staliniste, enunțate de către cea de a doua invitată, rusofonă și rusoaică. Având în vedere că resursele pentru emisiunea la care mă refer, „Moldova și Lumea”, un proiect al Agora.md în parteneriat cu Asociația pentru Politică Externă, vin de la occidentali, care vor orice, numai nu tensiuni în partea asta de Europă (a se citi fosta URSS), nici nu m-aș fi așteptat la cine știe ce avânt patriotic și național. Poate că nici n-ar fi ajutat în secolul nostru și în regiunea noastră. Dar niște încercări de a-i aduce cu picioarele pe pământ pe minoritarii rusofoni, care refuză să cunoască limba oficială a statului în care s-au născut și viețuiesc, tot aș fi vrut să văd.
Pe tot parcursul emisiunii, rusofona, pe care o cunosc și care este, altfel, o persoană agreabilă și inteligentă, a fost lăsată să vorbească rusește, după ce a invocat un pretext insultător pentru noi toți și pe care îl tot auzim din gurile moștenitorilor interfrontiștilor: e mai eficient să vorbească în rusă, pentru că doar așa o înțeleg toți telespectatorii. Prima mea reacție a fost să mă întreb ce fel de stat e acela, ai cărui cetățeni înțeleg mai degrabă o oarecare limbă străină, decât limba oficială? De ce tu, ca om nou, tânăr și modern, care apari pe la televizor și influențezi opinii, alegi să reproduci tezele staliniste expirate, conform cărora limba rusă ar trebui să fie limba de comunicare în toate republicile sovietice? De ce nu vrei să privești spre lumea civilizată, unde cunoașterea mai multor limbi este un merit, unde necunoașterea limbii statului în care locuiești este o utopie rușinoasă și unde, dacă ofensezi etnia majoritară și titulară, riști să fii cel puțin marginalizat?
Invitata mai spune că, deși toți minoritarii rusofoni învață româna în școală, dau BAC-ul, apoi o mai învață și la universitate, aceasta nu se lipește nicidecum de ei. Dar unde e statul? Unde este sistemul educațional? Unde sunt profesorii, experții și toată pleiada de specialiști și evaluatori, care ar fi trebuit să monitorizeze procesul de învățare a singurei limbi de stat și să reclame sincopele? De ce tu, ca individ dotat cu ochi, urechi, gură și creier, te simți împăcat cu gândul că ai trecut prin școală ca mașina prin ceață, irosind resursele, timpul și nervii altora, fără să înveți o banală limbă? De ce nu simți nevoia să-ți depășești condiția și să te apuci de carte, în loc să cauți pretexte, exact ca un elev distrat din ultima bancă?
Pe tot parcursul emisiunii, de la un capăt la celălalt, invitata a generat pretexte: ba că minoritarii rusofoni n-au acces la educație în română (chiar dacă își dau de bunăvoie copiii la grădinițe, școli și grupe universitare ruse), ba că n-au avut nevoie să învețe româna (chiar dacă limba oficială și etnia majoritară sunt române), ba că rusa e și așa limbă de comunicare interetnică (chiar dacă asemenea instrumente staliniste de subminare a națiunilor au fost condamnate de lumea civilizată). Soluțiile abia au fost lăsate să se întrevadă, mai rău decât au fost lăsate să se întrevadă lehamitea, uzura și fricile unei minorități imperiale în veșnică și tragică zbatere. Refuzul de a adopta niște repere occidentale și democratice, precum și obsesia minoritarilor ruși de a li se recunoaște, în orice condiții, superioritatea închipuită, rămân piedicile principale în procesul de edificare a unei societăți sănătoase. Rușii noștri nu vor accepta vreodată statutul de minoritate națională, deși au avut garantat, încă de la bun început, statutul de cetățeni egali cu băștinașii români. De aici și complexele noastre de a ne raporta la limba rusă ca la ceva mai mult decât o simplă limbă străină, de circulație regională. Atât timp cât rușii noștri vor refuza să ne vorbească limba, promovând bilingvismul nedemocratic, din ipostaza lor de minoritate de 8%, tot atât timp vom rămâne și noi tentați să dăm vina pe ei pentru că am ajuns niște rusofoni fără voie.
- autentifică-te pentru a adăuga comentarii