Categorii

Parteneri

Poezia oportună a efectului întârziat (Oxana Gherman, Efect întârziat)

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Poezia oportună a efectului întârziat (Oxana Gherman, Efect întârziat)

imaginea utilizatorului Grigore Chiper

În România există multe concursuri, în care editurile, în colaborare cu diverse asociații culturale, anunță concursuri de manuscrise, al căror premiu principal reprezintă editarea celui mai bun manuscris, în special a unuia de debut, la o editură specializată. Este și cazul Oxanei Gherman, critic și cercetător literar, care a fost declarată câștigătoare a unui astfel de concurs. În consecință, a apărut volumul de poeme Efect întârziat.
Din capul locului trebuie menționat că este vorba despre un volum matur, pornind nu numai de la vârsta autoarei, ci și, mai ales, având în vedere maniera poetică cristalizată, lipsită de stângăciile și impuritățile inerente unor debuturi precoce. Deci, poezia Oxanei Gherman nu se caracterizează printr-un stil eclectic și ezitant ca al unor tineri grăbiți, care publică volume ce ar fi putut rămâne în sertar, constituind doar o etapă de laborator în biografia lor.
Apoi, poezia Oxanei Gherman este expresia fidelă a unui eu individual și individualizat, gestat și format o suficientă perioadă de timp. Cu vârsta, crește cel puțin responsabilitatea autorului față de arta înfățișată publicului, chiar dacă numărul cititorilor de poezie a fost mereu infim.
O simplă frunzărire a cărții denotă o predilecție a poetei pentru o anumită geometrie de aranjare a textelor, dar și o economie verbală. Volumul e împărțit în două cicluri cvasiegale, titlurile ciclurilor denunțând o simetrie simptomatică: inspiră/expiră.
În primul ciclu, poemele sunt doar numerotate, focalizând atenția exclusiv pe text. Poemele din ambele cicluri au cam aceeași lungime, cu două excepții: un poem mai lung decât toate și celălalt, ultrascurt. Minimalismul formei, fixarea într-o anumită mărime sunt dublate de un fel propriu exacerbat de a înțelege modul de a face poezie și de a se exterioriza lumii: alternarea, ca în proză, a naratorilor poetici, situarea sugestiei mereu undeva la limita dintre echivoc și incomunicabil, ermetic.
Spre deosebire de alți poeți, care scot în fața ciclurilor câte un poem programatic, aici nu îl avem. Nu am întrezărit totodată niciun interes pentru artele poetice, în afară de unele formule asemănătoare cu o poză. De exemplu: „vreau să fiu lipsită de șarm/despuiată de tot ce nu-mi aparține/și împinsă în fața lumii” (p. 35). La formulări de genul ăsta vom mai reveni.
Mai multe poeme încep descriptiv/narativ, cu o scenă pregătitoare, în care i se fixează toate elementele (de fapt, câteva, ținând cont de mărimea poemelor), după care urmează o dezvoltare ce poate lua diferite forme și meandre. Aceste poeme seamănă cu perioada stilistico-sintactică, alcătuită obligatoriu din protază (o aglomerare de tensiune) și apodoză (remisia mai mult sau mai puțin abruptă): „nerăbdarea e din clasa metalelor alcaline/își face loc între cuțite și în mijlocul mesei un pahar/se răstoarnă hai să ne agităm un pic căci vinul/vina pătează îmi bagi mâna în buzunar și mi-e clar că nu mă voi împotrivi poate e timpul să-mi fie totul pe plac/să nu-mi pese că mâine voi fi mirată ca o fetiță care/deschide pentru prima dată cutia cu bijuterii și spune//aici nu trăiește nimeni” (p. 10).
Un alt mijloc lingvistic mereu în vogă, dar de care nu trebuie totuși să se abuzeze (și poeta nu face abuz), constă în utilizarea cu funcție poetică percutantă a cuvintelor străine, nemaivorbind de necesitatea permanentă de variere a vocabularului textual. De exemplu, poemul de la p. 11, în care apar o sticlă de hennessy, nopțile vantablack, miros de dirol. În chiar următorul poem își va face apariția și mescalina, care, pe lângă valoarea de străinism/xenism, ne va readuce, poetic, în epoca modernismului și a avangardismului de acum o sută de ani, când substanța era administrată, cu efectul (întârziat?) al drogului, de boema literară.
În plan axiologic, poezia poate fi apreciată la două niveluri: valoarea integrală a poemului (o valoare superioară) și calitatea unor imagini/versuri/sintagme (o valoare fragmentară). Poezia Oxanei Gherman are și și. Până a cita unele poeme situate peste o medie, vom reproduce câteva fragmente care ne-au reținut atenția: cal de curse lungi închis în torace, urme de ruj pe cupe cu picioare înalte, îmi bag capul în pernă/să pot plânge în pixeli, ești fața mea pământie.../sunt chipul tău deformat, orice ar fi putut să se întâmple dacă, sub cearșaful tău alb par o mâzgălitură obscenă ș. m. a.
O altă modalitate de a construi poemul este prezentarea unei coliziuni între eu și tu/el/ea. Asistăm la un dialog fără replici, la o confruntare între eul auctorial și alteritate. Motivele acestui „dialog al surzilor” abia de sunt punctate, poartă un caracter privat, aluziv, în schimb mai multă atenție este acordată răbufnirii sentimentale, care va acapara materia poemului: „femeile tale au câte o piatră sub limbă/parcă-mi venea să râd dar în mine mă smuceam/ca un animal priponit ce rău îmi pare spuneai” (p. 21).
Una din trăsăturile poeziei care o diferențiază pe Oxana Gherman este că ea nu se sfiește să se demachieze înaintea cititorului său. Ca să zicem așa, ea lasă oblonul ferestrei întredeschis, nu mult, cât este suportabil în literatura locului. Practică un lirism împins puțin mai departe, iar întrepătrunderea cu oniricul reprezintă ca și cum o scuză pentru impudoare. Să spicuim câteva versuri: „în ultimul somn eram nesuferit de goală” (p. 22) sau „îmi pipăi sânii pe rând/și mă gândesc la frumusețea lor inutilă” (erotopatie). Această poetică a descoperirii (corporale) este recunoscută franc într-un poem: „am toate angrenajele la vedere”. Sau o altă provocare într-un plan mai amplu al singurătății ființei: „dacă aș încerca să mă înec ar fi destul de simplu știu” (așa cum dispar aburii de cafea) sau „nu urăsc fumătorii bețivii și lesbienele/îmi par simpatici demenții indispensabili crizații/au dreptate și misoginii și afemeiații și restul” (am toate angrenajele la vedere).
Oxana Gherman nu este o poetă cerebrală, dar vocabularul și fraza livrești o împing spre această zonă. Atunci când depășește spațiul lingvistic în cauză, intrat cumva în obișnuință, poeta devine mai firească, poemul se dezambiguizează ca în următoarea mostră: „în autobuzul cu un singur pasager/rătăcit într-o noapte de iarnă desăvârșită cum sunt doar serile de balet vei auzi o voce cunoscută strigând un nume/străin și te vei simți oarecum salvat iar dimineață vei/fi cuprins de nevoia să cazi în genunchi sau măcar să/mimezi un gest de recunoștință în fața primului om/întâlnit în drum spre bucătărie” (p. 30). Este sentimentul de singurătate atroce, care o cuprinde undeva la drum sau undeva acasă, sentiment redat cu un vocabular și cu o sintaxă surprinzător de simple, limpezi și exacte. În unele poezii apelează, cu mână sigură, la nuanța fină care înnobilează orice text: „ți-am luat pixul de câteva ori mi l-ai cedat cu îngăduință/mi-ai luat mâinile poate chiar m-ai luat în brațe” (cataliză).
Cel de al doilea ciclu aduce câteva note distincte. Acel dialog-coliziune – eu așa, tu așa – este mai rar. Poeta inserează scene din copilărie și din sat. Apar tata, mama, bunica, bunicul. În poemul dedicat consăteanului său a.v. transpare nostalgia după timpuri apuse și locuri îndepărtate, totul surprins sub forma anotimpurilor rotite ca într-un caleidoscop.
Poemul efect întârziat, care a dat titlul volumului, poate fi calificat drept o chintesență scoasă pe coperta unu. Regăsim aici ingredientele specifice unei mărci înregistrate: aura de tristețe amară, singurătate, neîmplinire și gol, umplute, până la urmă, de tensiunea trăirii și de simțul excelent al poeziei de calitate.
Paradoxul este că, în ciuda titlului de efect întârziat, volumul Oxanei Gherman pică la timp.
În încheiere, constat/reamintesc că „neajunsul” unui debut bun, iar volumul acesta trebuie considerat ca atare, este că te angajează în competiție și te obligă să nu cobori ștacheta, poate chiar să.
_______
Oxana Gherman, Efect întârziat, Editura Tracus Arte, București, 2021