Categorii

Parteneri

Orașul pierdut, orașul regăsit (Mircea A. Diaconu, „Cernăuți. Obiecte pierdute”)

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Orașul pierdut, orașul regăsit (Mircea A. Diaconu, „Cernăuți. Obiecte pierdute”)

imaginea utilizatorului Mircea V. Ciobanu

Recenta carte, adunată (acesta mi se pare cuvântul potrivit) cu dragoste de Mircea A. Diaconu, profesorul și distinsul critic literar, ne oferă o perspectivă neobișnuită asupra istoriei, o mostră inedită de geografie urbană (și mitologie urbană), iar implicit și consecutiv, de literatură. O carte având ca subiect, dar și ca personaj central, orașul Cernăuți în interbelic. Cartea reproduce (și dispune, în formă de poeme) articole din ziarul Vocea Bucovinei din anii
1922 - 1926. Faptul divers, informațiile oficiale sau anunțurile de obiecte pierdute, știri seci și efemere, devin poeme evocatoare și emoționante.
Citită sec, cartea lui Mircea A. Diaconu ar fi o „culegere de documente” sau de citate ale timpului. Dar e imposibil s-o citești (doar) în acest fel, deși un istoric al faptelor mărunte, care s-ar interesa de trecut în datele lui particulare, va găsi aici multe mărgăritare inestimabile. Va afla, de exemplu, taxele birjarilor cernăuțeni: birja cu cauciucuri costa 15 lei sfertul de oră, iar cea fără cauciucuri – 12 lei. Noaptea, acestea costă mai scump: 20, respectiv, 15 lei. Birjele cu un singur cal costă mai ieftin. Pentru cursele la gară se vor plăti, suplimentar, 5 lei, iar de la gară – 15! Îmi vine în minte situația de azi cu taxiurile: până la aeroport e un preț, iar de la aeroport sunt două. Urmărim, cu același interes, tarifele (și fluctuațiile lor) pentru baie: „O baie cu aburi” și „o baie de putină” au același preț: „Cl. I-a lei 20; cl. II-a 15 lei”. Iar „pentru funcționarii publici, ofițerii și membrii familiei lor se va face o reducere de 5 lei din prețurile sus-indicate pentru fiecare scaldă și clasă.” Nerespectarea acestor prețuri se va pedepsi „potrivit dispozițiunilor legii pentru înfrângerea și reprimarea speculei ilicite” (reținem, pasager, și o istorie a limbajului oficial sau jurnalistic). Tarifele se schimbă intermitent, modificările fiind afișate în presă, unde sunt publicate și noile „clasări” ale hotelurilor, cu tarifele pentru fiecare clasă. Pentru o cameră cu un pat, tarifele variază de la 70 de lei, pentru un hotel de prima clasă, la 46, 26, 22 pentru hotelele de clase mai mici (II-IV).
Dar textele sunt dispuse, deloc întâmplător, în formă de poem și atunci mesajul se modifică. Filtrat de vreme și prezentat într-un sepia plin de nostalgii și ecouri ale trecutului, fiecare text devine poezie autentică. Putem să vorbim aici și de expresivitatea involuntară a lui Eugen Negrici, dar și, tot aici, de mai recenta carte a aceluiași critic, Emanciparea privirii. Despre binefacerile infidelității. Adică: despre schimbarea perspectivelor, despre lecturile înnoitoare, în răspăr cu „tradiția”. Or cartea pe care o prezint e rodul muncii unui cititor, întâi de toate. Mircea A. Diaconu citește ziarele vechi cu pasiune, lectura reînviind, într-o formulă foarte personală, trecutul și orașul, cândva foarte familiar tuturor românilor, dar mai ales celor din Bucovina. Acum, notele nostalgice capătă tensiuni emoționale suplimentare.
Mircea citește ziarele Bucovinei interbelice așa cum Nichita Stănescu citea (și reproducea în formă de poeme) pasaje din Istoria ieroglifică a lui Cantemir și din O samă de cuvinte a lui Neculce. Impresia că ai în față un poem (ori: o suită de poeme obiectuale) e absolut evidentă, iar uneori cu adevărat surprinzătoare. O remarcă face și Al. Cistelecan în prezentarea de pe coperta a IV-a: „Anunțurile decupate (și aranjate astfel încât laitmotivul obiectelor pierdute să nu fie doar o cheie muzicală a compoziției, ci și un simbol al nostalgiei nescrise) sunt nu doar transparențe spre o lume pierdută, ci chiar un mod epifanic al acesteia. O lume pestriță și extrem de vie răsare de sub fresca de anunțuri, un Cernăuți bântuit de criminali, hoți, borfași și escroci (veniți de peste tot, unul dintre ei fiind originar chiar din Oradea Mare), dar și de sinucigași din amoruri nenorocite ori de domnișoare simpatice în căutare de conversație cu un domn sau, dimpotrivă, de domni dorind căsătorie bazată pe adevăr, dreptate, egalitate și sinceritate; mercuriale pentru piețe, hoteluri și birjari, norme pentru petrecerile și plaja de la Cârdul Gâștelor, meciuri, vizite regale, spectacole etc., etc. – totul într-un vârtej care se transformă într-o vivace poezie obiectuală.”
Dincolo de acest joc, se desprind, ca din orice text literar autentic, crâmpeie de epocă. E absolut relevantă rubrica ce a dat titlul cărții: Obiecte găsite, anunțând lucrurile pierdute și găsite de cernăuțenii generoși. Un caz special e informația detaliată despre vizita suitei regale, apoi, cu același statut de fapt excepțional, concertele lui George Enescu, un marș automobilistic, iar pe contrasens: moartea unei cerșetoare, furturi, jafuri, tâlhării, asasinate, un reportaj poetic despre primii fulgi etc. Și din toate se developează un miraculos oraș-mit, un oraș-fantomă, un oraș-miraj, un oraș din film.
Or cartea mi se pare și o bună ofertă de scenariu cinematografic. Fie pentru un film documentar (articolele de ziar reproduse ar sugera atât structura filmului, cât și necesarul text de după cadru); fie pentru un film artistic (eventual, cu o bună parte de informație citită de un personaj – consumator de ziare, în epocă); fie pentru un film în genul docufiction, îmbinând cadrele documentare cu scene/secvențe jucate. Filmul ar putea începe cu o știre de la fapt divers: moartea cerșetoarei... sau cu reportajul poetic despre căderea primilor fulgi... Ar urma, în contrapunct, vizita suveranilor... apoi raliul, apoi Enescu... Sau, dimpotrivă, un început dinamic, bulversant al ritmului obișnuit al urbei, cel cu marșul automobilistic... Dar pot fi și alte intrări. Un cititor-regizor va căuta probabil cronica istoriilor polițiste, narațiuni cu intrigi și cu exotica timpului etc.
O istorie prezumptivă, o idilă potențială e anunțată/solicitată în locul destinat informațiilor diverse la rubrica „Viață fericită”, unde două domnișoare „drăguțe, inteligente și cu mult temperament, de loc din Bucovina, etatea între anii 20 și 21” sunt în căutarea fericirii și „doresc cunoștința unor domni bine-situați (sic! – mvc), etatea între 30-35”. În pagina avizelor oficiale, se anunță începerea scăldatului în râul Prut și, cu acest prilej, se amintesc regulile: scăldatul e permis doar în locurile autorizate („indicate pe tăblițe deosebite pentru ambele sexe” (scăldatul comun „se interzice”); „este oprit scăldatul fără costume de baie (care costume „nu vor scandaliza sub niciun motiv prin felul cum sunt confecționate”).
M-am oprit atent la informațiile privind concertele prezentate de George Enescu, „cel mai mare maestru de vioară al timpului de astăzi..., care a dat concerte în America, Franța, Belgia”. Prețurile biletelor sunt: „Loja Rang I-iu 250 lei; Loja parter 200 lei; fotoliu 60 lei; balcon I 30 lei; balcon II 20 lei; Galerie 10 lei...” Un alt anunț precizează condițiile ultimului spectacol: „Concertul din 18 Maiu, ultimul pe care îl mai dă d. Enescu la Cernăuți, având un program prea bogat, va începe foarte precis la orele 9 seara, deoarece marele maestru părăsește Cernăuții cu trenul de 11 și 45.” Deducem că melomanii interbelici din Cernăuți nu sunt publicul cel mai disciplinat și pot să-și permită să mai întârzie, dar, mai ales, mi-a plăcut explicația disciplinei impuse. Exact așa, m-a surprins un alt aviz care anunță că prin Cernăuți va trece cursa unui „mare concurs național de turism”, organizat de „Automobil-Clubul Regal din București”, la care „vor participa și AA. LL. RR. Principii Carol și Nicolai”... cu toate detaliile de rigoare. Cu acest prilej, „se va observa cu cea mai mare rigoare dispoziția potrivit căreia vehiculele țin în parcursul lor partea dreaptă” și le este interzisă oprirea pe un segment de drum, pe care va fi întâlnită coloana concursului. Interesant acest amănunt explicativ: interdicția e valabilă „între orele 12 - 1, eventual, o oră mai târziu, când ar trebui să sosească ultimul automobil de concurs”. Am reținut detaliul ca să-l compar cu reglementările de astăzi, când sosirea unui înalt demnitar sau vreun marș sportiv presupune paralizarea multor străzi pe multe ore, fără nicio explicație suplimentară și adesea fără necesitate.
Mircea A. Diaconu a reușit performanța de a face o carte captivantă (fiecare mic subiect are intriga lui), originală și relevantă (bună, inclusiv, pentru cei care se interesează de epocă). Cartea îl face și pe cititor să-și revendice un trecut cultural, precum își revendică, implicit, un oraș fără de care nu se simte întregit, autorul ei. Ediția e destinată unui public elevat. Un om al bibliotecii, al lecturilor, ar deschide curios această carte și ar devora-o cu satisfacție. O carte nu doar reconstituită din memoria noastră culturală, ci și o carte generatoare de memorii. Care te face să-ți fie dor de acest oraș, precum altădată îți era dor de insula lui Robinson Crusoe, de Macondo lui Marquez sau de Dublinul lui Joyce.
Un anunț cu conținut tragic (intitulat „Moarte subită") e şi foarte belle­tristic, incluzând un subiect literar in nuce: „În noaptea de 20 spre 21 Martie curent a murit subit în casa situată în stradela Ropei No. 4 cunoscuta cerșetoare Berezoska Vladimira, în etate de 55-60 ani. Numita, fiind originară dintr-un sat din Galiția, se stabilise de mai mulți ani în Cernăuți, unde trăia din cerșit. Pe lângă aceasta mai era și o bețivă notorică; cheltuia astfel pe alcool mare parte din ce brumă agonisea. Din cauza alcoolului i s’a tras și moartea. Comisiunea, însărcinată cu anchetarea cazului, neputând stabili precis cauza morții, cadavrul alcoolizat a fost transportat la morgă pentru a i se face autopsia.”
Istoriile, ziceam, sunt pentru cei care studiază faptele particulare ale trecutului. Pe o pagină de astfel de istorie particulară vom citi o instrucțiune detaliată despre cum pot fi recunoscute bancnotele false de 500 de lei, iar pe alta vom descoperi un poem în proză despre primele semne ale iernii, Primii fulgi: „În noaptea aceasta, când a eșit lumea dela reprezentarea d-lui Demetriade, era o temperatură care numai de crivăț nu-ți putea aduce aminte. Totuși astăzi-dimineața, 26 Noiembrie, au sosit solii iernei; sfioși la început, s’au afirmat apoi cu destulă putere. În clipa când scriem aceste rânduri ninge de-a binelea și Cernăuții au îmbrăcat haina imaculată a iernei. Ninge, ninge mereu. Grijile celor necăjiți și nevoiași au crescut la ivirea solilor albi.” La o relectură peste ani, implicit concesivă, un text poetizant a obținut valențe suplimentare, fie și rămânând la nivelul clișeelor. Uneori însă, expresivitatea involuntară vine pe alte filiere, textul acumulând semnificații neobișnuite în timp, istoria însăși atribuindu-i-le.
P. S. Aici, până și greșelile sunt pline de poezie. Iată o „Eroare de tipar” din spațiul istoriei literare: „În numărul de Duminică al ziarului nostru s’a strecurat din vina culegătorului o regretabilă eroare de tipar în articolul de fond. Să se citească: [Se împlinesc cincizeci de ani dela nașterea poetului St. O. Iosif, nu dela moartea sa]”. Sau, o altă „Eroare”, nostimă prin jocul de cuvinte, involuntar, desigur: „În numărul nostru de [i]eri s’a cules din eroare în articolul [Comersul Societ. Bucovina și Moldova] la sfârșit în loc de [în cea mai caldă animație], [în cea mai caldă animozitate]. Facem cuvenita rectificare”. Un poem.
_______
Mircea A. Diaconu, Cernăuți. Obiecte pierdute, Editura Cartier, 2021. 272 p.