Categorii

Parteneri

Întoarcerea poetului: „Cernăuți. Obiecte pierdute” (Mircea A. Diaconu. Cernăuți. Obiecte pierdute)

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Întoarcerea poetului: „Cernăuți. Obiecte pierdute” (Mircea A. Diaconu. Cernăuți. Obiecte pierdute)

imaginea utilizatorului Maria Şleahtiţchi

Mircea A. Diaconu este un om cu idei. L-am ascultat vorbind despre momentul istoric al pierderii Bucovinei în anul 1775, analizând și poate că empatizând întrucâtva cu punctele de vedere ale diferitor actori în dramele geopolitice de la sfârșitul secolului XVIII. Este a doua oară, într-un timp scurt (a trecut abia o lună și ceva de la Serbarea de 150 de ani de la Putna), când profesorul universitar, criticul și istoricul literar Mircea A. Diaconu vine cu idei total inedite. De această dată, se produce și în calitate de creator al unui spațiu poetic. „În ce mă privește, zice el, transcriind fragmente cotidiene, mă hrănesc din aceste fracturi ale limbajului deopotrivă și construiesc pur și simplu un spațiu poetic. Încerc să simt ce există acolo unde nu mai există nimic. Și nu e vorba de nostalgie, ci de fascinație. În spatele obiectelor, ar trebui să vezi oameni, în spatele oamenilor, un ritm care se joacă cu granița dintre hazard și fatalitate.” Cele două pagini ale eseului liminar, Acei Cernăuți, sunt scrise cu o fluență impresionantă și reprezintă un remarcabil „contract cu cititorul”. Mai mult decât atât, Mircea A. Diaconu începe o poveste despre un personaj atent, discret, un cititor care decupează, cu foarfecele sau rescriind doar, fragmente din presa unui Cernăuți interbelic (1923-1926). Autorul creează, în chiar primele rânduri ale acestei cărți, două personaje. Unul este cititorul-de-anunțuri-din-presa-interbelică, o alteritate a sa, de fapt, e cel proiectat în limbaj și ficționat în/prin limbaj, iar celălalt, cu valoare de protagonist, este Cernăuți. Orașul pierdut în istorie, înghițit de timp. Orașul regăsit și reconstituit din anunțuri despre obiecte și animale pierdute/găsite, baluri caritabile, vizite pasagere ale regalității, competiții sportive, prinderi de hoți mărunți etc., etc. Acei Cernăuți/acești Cernăuți, reconstituiți din multiple piese de puzzle, reprezintă lumea pusă în iluzie a cărții. „Farmecul este să vezi în spatele limbajului lumea, devenită iluzie. O prezență devenită absență. Sau mai degrabă viceversa”, afirmă autorul. Povestea te absoarbe și intri ca într-o buclă atemporală, uitând sau neacordând atenție anumitor semne de ghidaj. Mi s-a întâmplat și mie să trec peste un asemenea detaliu. „Și cum nu locuiesc în Cernăuți [...], citind fragmente din «Glasul Bucovinei», măcar am sentimentul că locuiesc în limbaj”, spune naratorul. Și pentru că intrasem în acei Cernăuți pe care eu însămi mi i-am reconstituit imaginar de atâtea ori, ce mai conta că aceste fragmente au fost decupate din „Glasul Bucovinei”? Toate se amestecară și povestea mă fură cu vraja sa.
Volumul este un bun prilej pentru analize și studii antropologice, culturologice etc. Se poate constata cu ușurință că, în Cernăuții interbelici, damele, bunăoară, sunt mai distrate decât domnii. Cele mai multe obiecte pierdute/găsite par a fi ale damelor. Orașul reprezintă tabloul unei societăți cosmopolite, în care români, evrei, nemți, austrieci, ucraineni, ruși, romi conviețuiesc pașnic și nestingherit. Iată un exemplu: „În ziua de 17 noiembrie,/ în/ Grădina Publică/ a fost găsit,/ de cătră/ Scherer Samuel,/ un copil în vârstă de vreo/ 2-3 săptămâni/ învelit într’o pernă.// Copilul a fost predat societății/ „Principele Mircea”. [Nr. 1947, Marți, 20 noiembrie 1925]” (Copil găsit).
Cartea Cernăuți. Obiecte pierdute este realizată cu instrumentele diferitor limbaje. Textul literar este însoțit de multiple fotografii de epocă, dar și de altele din actualitatea orașului (executate cu mare artă de Aneta Dabija), care, fără a li se da o descriere istorică, se topesc în magma textului și contribuie eficient la crearea unui mare poem de atmosferă. Imaginea lumii din acest volum se recreează din cioburi de realitate, din anunțuri montate într-o construcție poetică originală. Ca să găsești o astfel de soluție creatoare, încât tot ce asamblezi în ea să se po(i)etizeze instantaneu, nu este suficientă doar o idee originală, este nevoie și de talent poetic. Puse în pagină puțin diferit, anunțurile de cândva devin poeme, cum ar fi și primul din carte, cu titlul Obiecte găsite: /Un câine tânăr, fox/, din care citez un fragment: „un lanțuzel pentru orar din aur american,/ 1 portmoneu de piele roșie pentru dame cu 7 lei 50 bani,/ 1 oglindă și 1 pieptene,/ 1 cuțitaș de buzunar cu mânerul de ciolan alb,/ 1 pătură veche de coloare cenușie cu 3 dungi negre, /1 mănușă de damă de culoare galbenă și 3 chei mici”. Altfel, după mai multe cărți (Poezia la „Gândirea”, 1997; Mircea Streinul, 1998; Mișcarea „Iconar”. Literatură și politică în Bucovina anilor ’30, 1999; Fețele poeziei - Fragmente critice, 1999; Poezia postmodernă, 2002; Ion Creangă - Nonconformism și gratuitate, 2002; La sud de Dumnezeu - Exerciții de luciditate, 2005; Cui i-e frică de Emil Cioran? 2008; Firul Ariadnei - 10 cărți de proză (și nu numai), 2014; Biblioteca română de poezie postbelică. Experiențe și existențe poetice, 2016; Metacritice, 2018 ș. a.), prin care Mircea A. Diaconu și-a câștigat notorietatea de critic și istoric literar, cartea Cernăuți. Obiecte pierdute reprezintă o asumată construcție poetică, întrucât, afirmă autorul, „marile fracturi, pe care istoria nu poate decât să le inventarieze, deși le provoacă, ajung finalmente limbaj: sunt limbaj”. Scurtă, gnomică prin semnificația sa, expresia „sunt limbaj” include în câmpul imaginarului atât lumea devenită iluzie a Cernăuților de acum un secol, cât și pe autorul ei. Propoziția „sunt limbaj” reprezintă o inspirată definiție a scriitorului. Am aflat întâmplător că, înainte de a fi critic literar, Mircea A. Diaconu pregătise un volum de versuri, pe care (încă) nu l-a publicat. Se vede că atunci exegetul l-a devansat pe poet. Dar nu l-a învins. Poetul Mircea A. Diaconu se întoarce, după un sfert de veac, cu o carte originală, plină de umor, nostalgie, poezie. Cernăuți. Obiecte pierdute: „... ninge de-a binelea/ și Cernăuții/ au îmbrăcat/ haina imaculată a iernii./ Ninge,/ ninge mereu.” (Primii fulgi) Bine ai revenit, domnule poet!
_______
Mircea A. Diaconu. Cernăuți. Obiecte pierdute. Editura Cartier. Colecția Arte, 2021