lui Constantin Acosmei
azi a fost cutremur.
crăpătura oblică de pe perete
s-a lungit cu încă un centimetru.
el se duce şi apasă cu degetul
capătul de sus – să nu se deşire
peretele ca un ciorap (totuşi, bun loc
de plantat căpşuni!, îşi zice şi rîde).
 
pe cap cu o carte în echilibru
merge şi apasă. pe urmă se duce tiptil
şi-şi şterge urmele. iar merge şi apasă
iar şterge urmele:
nu cumva să şi le vadă (ştie clar
că se-nvîrte în cerc dar vrea să amîne).
şi nu cumva să-l vadă vecinii
învîrtindu-se-n cerc (ei se caţără mereu
pe balcoane să ştie tot. bine,
de-o fac, n-o să le dea căpşuni!)