Categorii

Parteneri

Despre imposibilitatea scrierii unui text

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Despre imposibilitatea scrierii unui text

imaginea utilizatorului Maria Şleahtiţchi

Imposibilitatea. Nu vreau să scriu despre disperarea și neliniștea care atârnă ca un vârf de sabie peste visele noastre de a ne considera o parte modernă și democratică a Europei. Nu vreau să accept că așteptările ni s-au spart ca un bibelou de porțelan, deși realitățile anume asta vor să însemne. Nu vreau să cred că era și este pentru cineva (darămite un politician) o noutate că în locul acesta – în care ne-am născut și trăim, în această parte a spațiului românesc, în acest ţinut atât de jinduit de vecinii noștri timp de trei sute de ani (că de pe la 1711 au început toate) – politica înseamnă geopolitică. Nu cred că am fost doar eu una contrariată când protestele împotriva corupților și oligarhilor au unit pe aceeași scenă forțe care, chiar și împotriva răului cel mare, nu aveau cum defila împreună. Nu aveau de ce. Era clar că „amestecul” făcea parte din strategiile politicii moscovite cu rază medie de bătaie, puse în aplicare în RM. Și primul efect al acelor strategii a fost reducerea din credibilitatea noilor forțe politice. Nu știu cine sunt experții în tehnologii politice care au stat în spatele campaniilor electorale purtate în toamna aceasta de candidații proeuropeni, dar mă gândesc uneori că au fost de rea-credință sau neprofesioniști. Poate că au fost autohtoni, poate că au fost recrutați din rândurile specialiștilor occidentali. Nu știu, dar am impresia că fie nu au înțeles care este specificul zonei, ce înseamnă Moldova profundă, săracă, între vertebre cu o Transnistrie separatistă și cu picioarele înfășate de o altă autonomie, fie au fost în măsură mică specialiști și în mare măsură angajați pentru a crea context favorabil victoriei candidatului promoscovit.
Nu vreau să scriu nici despre naivitatea intelectualilor noștri, despre gătința lor de a face sluj, pentru unii sau pentru alții. Când mă gândesc la structura interioară și la caracterul sau lipsa de caracter a intelectualului nostru, îmi amintesc de fiecare dată de cartea lui Vasile Gârneț Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate. Mereu actual eseul, nimic nu s-a schimbat în diagrama comportamentală a omului cu intelectul la subsuoară. Tendința de a te considera superior celor cu mai puțină carte (dar morali, încă morali și oameni cumsecade), de a-ți afișa valoarea (cât o fi sau cât o mai fi rămas din ea?), de a expira zgomotos subțirimea unui cineva, de a zâmbi cinic, chiar dacă nu prea spui mare lucru – toate astea fac dovada imposturii și pretențiilor fără suport serios. Ifosele nicicând nu au sporit valoarea unui om. Apoi sunt de-a dreptul jignitoare concluziile de genul: dacă sunt proști, bețivi, inculți etc. (nu mai înșir toate epitetele unei postcampanii electorale), au ales cum nu trebuia. Au ales cum nu trebuia, asta cred și eu și îmi pare nespus de rău, dar, îi întreb pe politicieni și pe intelectualii afiliați lor, ce ați făcut de-a lungul anilor ca ei să aleagă
altfel? De ce le cereți voturile, dacă vi-i scârbă de felul în care sunt, în care au ajuns?
Nu vreau să fie adevărat că, în urma scrutinului recent, vom rămâne în această parte a Europei în care continuă experimentele sociale, că (Doamne ferește!) cineva își verifică aici noile tehnologii electorale, că rămânem cobaii marilor forțe și marilor interese. S-a crezut la un moment dat că am putea prelua cu ușurință strategiile și tacticile americanilor, bunăoară. Eram în același tip de campanie și coincidențele erau uimitoare. Și la ei, și la noi ar fi putut învinge o doamnă și ar fi putut deveni pentru prima oară (!) președinte o femeie și în SUA, și în RM. Câtă îndrăzneală, cât orgoliu să ne așezăm în aceeași linie a comparațiilor! Și n-ar fi fost rău să fi ieșit bine. Dar nu s-a reușit nici peste ocean, și nici la noi. Formal am rămas în același cadru. Formal, da. Doar formal. Între noi însă este o deosebire esențială. Avem aproape același sistem de legi ca în țările dezvoltate, inclusiv legea non-discriminării. Avem instituții moderne, avem libertate și egalitate de gen, avem bănci, avem Internet, avem atâtea gadgeturi sociale și politice... Un singur lucru ne deosebește: nivelul de trai. Ei trăiesc bine, noi trăim rău. Miezul societății noastre este cariat și-i „putred mărul din sâmbure la noi!”.
Nu vreau să scriu că societatea noastră devine tot mai sinistră. În satele noastre sunt tot mai puțini copii. Nu cred că există o priveliște mai devastatoare decât o lume fără copii. Copiii noștri se nasc în altă parte. Cândva deportați, moldovenii nășteau prin „înghețurile putrede ale Siberiei”. Azi, într-un fel, tot deportați (implicit, îmi vine să scriu), dar de noii politicieni, de cei care timp de un sfert de veac au tot sucit și croit, devalizând bănci și irosindu-le averea, moldovenii își nasc și-și cresc copiii pe meleaguri mai însorite, este adevărat, dar tot printre străini.
 
Posibilitatea. Vreau să scriu despre necesitatea creării sau menținerii, să zic, unui pol puternic și credibil al opoziției extraparlamentare (că de cea dinlăuntru nu știu ce va fi rămas), despre evitarea greșelilor care s-au făcut (tot mai cred că au fost din lipsă de experiență și naivitate), despre nevoia de a da, dacă nu întregii societăți atunci unei jumătăți și mai bine, semne de optimism, de încurajare, de maturitate și de mobilizare pentru viitoarele alegeri. Noi suntem în preelectorală deja și lucrurile trebuie luate cât mai în serios, chit că nu va fi ușor cu nou-alesul, dar încă neconfirmatul președinte al RM.
Vreau să scriu că ne trebuie, avem stringentă nevoie, de oameni de caracter, măcar 1-2 la un milion, care s-ar gândi și la alții, la obligațiile pe care și le asumă. Să-i pună în mișcare pe toți. În mișcare spre bine. Să se creeze condiții ca această țară să nască și să crească copii. Mi se pare imperios acest lucru. După cataclisme și catastrofe, în locul în care omul alege să nască copii și să și-i crească, acel loc se instituie ca un loc al făgăduinței, al normalității și al speranței în bine. După ce trecem prin această devastatoare tranziție mai mult de un sfert de veac, trebuie să tragem odată și odată poarta după noi în semn de ieșire din ea. Prin urmare, aș scrie că semnul schimbării Republicii Moldova este în relație directă cu numărul copiilor care se nasc și cresc aici, la noi acasă, în Sud-Estul însorit al Europei. Acestea stau în puterea oamenilor care au crezut, vor crede că știu și pot să conducă o țară.
Vreau să scriu despre bucuria de a fi citit cărți bune, scrise la noi sau în altă parte. Cărțile sunt locuri în care sufletul uman se vorbește pe sine. Ce altceva ar putea să facă dovada că spiritul, sufletul, ființa umană are atâtea vise, regrete, confesiuni nerostite, că are, în cele din urmă, o lume lăuntrică atât de bogată și diferită, dacă nu ar fi cărțile? Îmi rămân în acest an, ca datorii, multe cărți bune pe care nu am reușit să le citesc. Cetitul lor mi-ar face posibil scrisul.