Categorii

Parteneri

Confuziile și primejdiile lumii în care trăim

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Confuziile și primejdiile lumii în care trăim

Armand Goșu, „Rusia, o ecuație complicată”, Polirom, 2021
Sorin Ioniță, „Deceniul furiei și indignării. Cum ne-au schimbat ultimii zece ani?”, Humanitas, 2021
 
Gheorghe Erizanu: Astăzi, 7 octombrie, lansăm în prezența autorilor, Armand Goșu și Sorin Ioniță, două cărți despre confuziile și primejdiile lumii în care trăim, două cărți de istorie, strategie și geopolitică, volume care ne interesează în cel mai înalt grad. Vom avea patru vorbitori, câte doi pentru fiecare carte, și pe urmă îi voi ruga pe Armand Goșu și Sorin Ioniță să ia cuvântul.
 
Vadim Pistrinciuc: O să mă refer la lucrarea domnului Goșu. În spațiul nostru cultural românesc, se scrie foarte mult despre Rusia, se scrie interesant, captivant, efervescent, cu multă emoție, dar în același timp, toate aceste studii și atitudini pot fi ușor încadrate în câteva tipare. De multe ori, ne lamentăm că este greu, că Rusia ne amenință, ne atacă, ne lezează interesele. Foarte des se scrie despre Rusia într-un context ideologic, preconceput, și foarte rar, din păcate, se scrie în cheia înțelegerii resorturilor pentru care Rusia acționează într-un fel sau altul. Sunt aceste acțiuni izolate, emoționale, legate doar de cei care conduc Rusia, sau e vorba de niște structuri de adâncime, de niște constante de comportament ale Moscovei? Se scrie forte puțin analitic, științific despre Rusia, din cauza asta are de suferit elaborarea politicilor noastre diplomatice. Dacă acționează Rusia în baza unui imbold, dacă acționează doar pentru a distrage atenția, pentru că și războiul din Donbass a fost inventat pentru a susține, a relansa politic actuala guvernare a Rusiei – și dl profesor Armand Goșu face o paralelă în istorie cu războiul ruso-japonez din 1905, conceput ca un război care să întărească autoritatea țarului – e de analizat. Legătura dintre fenomene istorice și ceea ce se întâmplă astăzi în Rusia și în regiune, în Republica Moldova și în Ucraina, este foarte importantă pentru a cerceta, a discuta mai profund cazuistica sau pentru a înțelege de ce Rusia acționează într-un anumit fel. Avem un deficit de cunoaștere a politicii rusești în egală măsură și la Chișinău, și la București, deși noi, basarabenii, ne considerăm mari experți în Rusia, pentru că citim ziare și privim filme în rusă.
Analizele lui Armand Goșu sunt transpuse sub formă de dialoguri, dar mie cel mai mult îmi place această trăsătură a cărții: lucrurile sunt explicate nu situațional și nu contextual, ci este o încercare foarte reușită de a le plasa într-un pattern al acțiunii Rusiei în spațiul nostru. Și sunt detalii foarte importante pentru cei interesați de geopolitică, de regiunea noastră, de cauzele conflictului din Ucraina. Chiar dacă este prea mult pragmatism în ceea ce face Rusia – așa cum o demonstrează Armand Goșu în aceste dialoguri – există și multă emoție, și mult imprevizibil. Vorba lui Tiutcev: „Umom Rossiiu ne poniati”/ „Nu vei înțelege Rusia cu rațiunea”. Așteptăm analizele dlui Goșu deja în contextul acestei celebre afirmații, un studiu în care să ne vorbiți despre latura emoțională a politicii rusești, pentru că Armand Goșu are și o experiență personală inedită, a trăit în vremuri foarte interesante la Moscova.
 
Gheorghe Erizanu: Într-adevăr, cartea lui Armand Goșu vizează nu doar evenimentele contemporane, ci se referă și la istoria Rusiei pentru o perioadă mai lungă și este, după părerea mea, o abordare foarte utilă, pentru cine vrea să înțeleagă cu adevărat acest subiect complex.
Iulian Fruntașu: O carte de interviuri (publicate prima dată pe Contributors.ro), cum este Rusia, o ecuație complicată, are avantajele și dezavantajele sale. Armand scrie foarte temeinic, fundamental, și se documentează foarte bine. Cunoaște în detalii politica rusă și din spațiul postsovietic. Un om de „școală veche”. Or, în contextul actual, expertiza, se pare, nu este la fel de apreciată ca în trecut. Dacă spui că ești expert, ești considerat fie snob, fie elitist. Armand chiar este un expert, cunoaște foarte bine materia. Contează și faptul că a fost, mulți ani, jurnalist BBC la Moscova, știe să identifice sursele, să le și cultive. Știe să adune informația, să o analizeze și să tragă cele mai importante concluzii. Uneori, am impresia că știe mai mult decât cunosc eu despre politica moldovenească. Această atitudine fundamentală, temeinică este importantă pentru oricine vrea să îmbrățișeze cariera de istoric sau care scrie despre problemele curente, pentru că este mai complicat să scrii despre ce se întâmplă acum – nu ai distanța necesară față de un eveniment și atunci prin definiție realitatea este complicată. Întotdeauna am avut anumite rezerve față de persoanele care vin cu niște atitudini, poziții tranșante. Armand, apoi, oferă o anumită dinamică a lucrurilor în scrisul său. E o dinamică foarte interesantă, încât cititorul este nevoit cumva să gândească împreună cu autorul.
Sper să ne spună Armand Goșu de ce România nu are o școală de rusistică sau o școală despre studii sovietice, postsovietice la momentul de față. E un eșec al instituțiilor, e o lipsă de politici? România e o țară destul de importantă în context geografic, regional, și ar fi putut juca un rol mai consistent în ce privește expertiza pe spațiul postsovietic.
 
Mariana Rață: Trebuie să recunosc că din momentul în care l-am cunoscut pe Sorin Ioniță, acum câțiva ani, de fiecare dată m-am întrebat cum se face că Sorin Ioniță, care stă la București, știe mai bine, înțelege mai bine fenomenele politice, economice și sociale din Republica Moldova, situația din justiție etc., decât mulți dintre analiștii, experții de la Chișinău. Știe mai bine să le argumenteze, să le explice. Cu această carte a sa pe masă, am găsit răspunsul la întrebarea mea. Evident că o persoană care reușește atât de bine să analizeze realitățile globale e firesc să înțeleagă și ce se întâmplă la o scară mai mică, într-un loc ca Republica Moldova. Întârzierea cu care evoluțiile din lume intervin la noi face ca, cel puțin din perspectiva mea, această carte să fie una profetică pentru cei care locuiesc în realitățile moldovenești. Mie multe dintre fenomenele pe care Sorin Ioniță le explică în acest volum mi-au oferit posibilitatea să privesc un pic spre viitor, să-mi dau seama cam ce se va întâmpla și la noi și cum ar trebui să reacționăm la anumite lucruri bune sau mai puțin bune care nu vor întârzia.
Ultimii zece ani, i-am trăit într-o atmosferă plină de extremism, de foarte mult populism și de multă gâlceavă. Și după o asemenea perioadă foarte zbuciumată, era absolut firesc să vină un interval de liniște, în care să putem să ne așezăm și să facem noi introspecții, să ne gândim la ce se întâmplă cu noi, ce se întâmplă cu lumea în care trăim. Și prilejul acesta s-a ivit: pandemia, tocmai pandemia ne-a oprit din goana în care trăiam, spune Sorin Ioniță. Și aici soarta, trebuie să recunoaștem, a fost mult mai inventivă decât ar fi putut fi un scriitor de ficțiune.
Deceniul furiei și indignării… nu este o carte care se citește ușor, iar după ce o citești cu creionul în mână, îți cere și timp de reflecție asupra celor citite. Așa cum se întâmplă în general când citim o carte bună.
 
Vasile Botnaru: Astăzi, 7 octombrie, am făcut un interviu cu Sorin Ioniță la Radio Europa Liberă și am obținut foarte multe explicații pe marginea cărții sale. Aș începe spunând că e o lucrare academică, îți pretinde o anumită concentrare. Dar farmecul acestei cărți este că autorul, Sorin Ioniță, intenționat diluează stilul academic, îl transformă într-o lectură foarte pasionantă. La un moment dat, de exemplu, face o fotografie în sepia a României anilor ’90. Descrie foarte savuros cum stătea în gazdă în București și când venea mașina cu lapte și zângă­neau lăzile, iar el trăgea o fugă pe scări ca să apuce ceva la alimentară. O să vă propun o paralelă, o metaforă, care exprimă mai bine avertismentele lui Sorin Ioniță. Nimeni dintre Dvs., femeile în special, când vă duceți la baie nu luați uscătorul de păr cu Dvs. în cadă. Cu toate acestea, pe toate instrucțiunile de la uscător scrie foarte clar: „Nu intrați în apă cu el, e pericol pentru viață.” Tot așa și Sorin Ioniță, are de furcă cu o societate care n-ar trebui să intre cu uscătorul de păr în apă, dar intră. Și intră nu în ultimul deceniu, dar cam de când s-a trezit mai civilizată lumea aceasta.
L-am și întrebat în dialogul nostru de la Europa Liberă dacă dânsul vrea cu lucrarea sa să-l contrazică pe Marx cu cărțoiul lui despre „Capital”, Marx care insista că economia e baza bazelor, acolo se dă marea bătălie. Or, Sorin Ioniță demonstrează că aceste confruntări între diferite segmente ale societății se deplasează în zona etnică, în zona populismului și acolo se întâlnesc dreapta cu stânga. Sorin Ioniță spune foarte clar că de multe ori câștigă activiștii și propaganda anti-vaccin, pentru că lozincile lor încap exact pe o foaie de hârtie A4. Ce spun ei nu necesită argumentări serioase, temeinice. Și mai spune la un moment dat Sorin Ioniță că democrația liberală operează cu valori abstracte, cu chestiuni teoretice, pe când ăștia, populiștii, demagogii, vin și-ți spun: ne iau pământurile, pădurile, vin sirienii și așa mai departe, și obțin câștig de cauză, dar se vede că nu au soluții. Scrie Sorin Ioniță: peștele care plutește în apă nu-și dă seama de culoarea apei și cât de tulbure este. Și noi stăm în spațiul acesta, în eprubeta laboratorului unde rușii fac experimente, suntem cobai și de aceea nu ne putem da seama de „culoarea apei”, însă Sorin Ioniță, Armand Goșu au privilegiul să ne privească de la distanță și pot să emită diagnostice mai exacte decât noi.
De asta, nouă ne pare că putem să-l citim pe Tolstoi și știm și din Tiutcev, și privim toate emisiunile lor de intoxicare și propagandă, dar volens-nolens suntem victimele, suntem cobaii din borcan. De la distanță, colegii noștri de la București văd mai bine ce fac rușii. În acest sens, lucrarea este o foarte bună instrucțiune pentru uscătorul luat cu noi în baie, dacă încercăm să evităm să ne electrocutăm.
Așadar, dacă vrei să știi încotro merge societatea asta, unde ne aflăm, ce facem ca să nu fim ori măcar să nu ne simțim cobai într-un experiment, e bine să citim cartea lui Sorin Ioniță. O carte serioasă, bazată pe studii și cercetări academice, dar scrisă savuros, pentru un public dornic să cunoască și să înțeleagă.
 
Sorin Ioniță: Deceniul la care mă refer în cartea mea e deceniul lung între criza economică globală, 2007-2008-2009, și, la capătul celălalt, criza Covid. Un deceniu un pic mai întins. Nu e doar o înșiruire de ani. Cred că toată lumea simte că ceva s-a schimbat fundamental în acești zece ani în politică, în societate, în modul de comunicare. Aceste schimbări au pornit din Vest, dar cum, de regulă, se întâmplă, ele reverberează în lumea noastră, în estul Europei. Și cam asta a fost abordarea mea: să încerc să pun o grilă analitică pe fenomenele din Vest. Există capitole despre multe lucruri care s-au întâmplat în acești zece ani, pe care m-am chinuit să le leg într-un fel: ascensiunea extremelor, polarizarea politică, ascensiunea Internetului, modul cum el a schimbat politica și a erodat mass-media, cum a dispărut presa scrisă. Dacă privești lucrurile de sus, dintr-o perspectivă regională, ceea ce noi nu am fost învățați să facem ori o facem foarte rar, atunci devin clare niște tendințe, niște pattern-uri, vezi niște regularități și înveți lucruri. De exemplu, eu am învățat foarte mult despre România monitorizând anul acesta alegerile din Bulgaria, despre care nu cred că vorbește cineva aici, în Republica Moldova, sau în presa noastră de la București.
Cred că asta este soluția, să punem lucrurile într-o grilă comparativă. Și pour la bonne bouche, spre finalul cărții, am și un capitol despre Rusia. Nu mă pot măsura cu Armand, care chiar e un expert în spațiul acesta, dar încerc să înțeleg. De ce Rusia are influență mai mare în unele țări din zona noastră și mai mică în altele?... Pur și simplu să listezi factorii explicativi, să vezi care-s variabilele structurale, dincolo de anecdotica de zi cu zi, că un personaj încearcă să facă una sau alta. La fel cu China, care este o apariție nouă, relativ nouă în zona noastră, mai puțin înțeleasă, dar cu care cred că vom avea de reacționat în viitor, fiindcă ea ni se autopropune ca un model și cântecul acesta de sirenă atrage oamenii la noi, atrage tineri.
Speranța mea e ca această carte să se poată citi și peste un an, și peste doi. E o carte de teorie, dar atât cât poate să suporte spațiul de limbă română tipărit. Fiindcă dacă faci o carte de political science o citeau 30 de oameni pe ambele maluri ale Prutului și nu ăsta era scopul. E nevoie de un public mai larg ca să putem avea un dialog, fiindcă sunt fenomene interesante. Republica Moldova este atinsă în multe locuri. Când e vorba de influența Rusiei, folosesc România și Moldova drept cazuri contrastante, dar nu vorbesc numai de statele astea, fiindcă mă interesează toată Europa de Est și tot ce se întâmplă aici. Moldova e atinsă în capitolul despre fake news și cam peste tot, pentru că atunci când îți culegi exemple, le culegi din locurile pe care le știi mai bine. Dar să nu-i uităm nici pe ceilalți vecini ai noștri de unde avem multe de învățat, lecții bune, dar și lecții proaste. Polonia, Ungaria, Turcia, țările din jurul nostru. Noi, românii din România, n-am trăit în Uniunea Sovietică, dar relația a fost întotdeauna, știți, cum zic englezii: happen spoke – un centru cu spițe. Era centrul comunist de la Moscova și relațiile erau ca de la centru la periferie. Azi, stăm cu ochii ațintiți spre vest, că e Washington, Londra, marile capitale, dar noi între noi, aici, în regiune, știm foarte puțin unii despre alții. E și fragmentarea lingvistică, cel puțin noi, românii de la București, nu vorbim nicio limbă din regiune, nu vorbim limbi slave. Nu vorbim maghiara. Noi citim presa americană, franceză și ne uităm ce se întâmplă acolo, urmărim alegerile din Germania. Dar nimeni de la București nu știe că sunt alegeri în Bulgaria. Încerc să remediez un pic chestia asta printr-un zoom pe regiunea noastră, dar e important totuși să păstrăm o perspectivă comparativă, pentru că numai analizând prin comparație niște lucruri înveți ceva chiar despre tine însuți, cum zic marii filozofi, te vezi în ochii celuilalt. Cred că e o abordare bună. Asta și vă propun. Mulțumesc tuturor.
 
Armand Goșu: Cartea mea, Rusia, o ecuație complicată, a fost lansată prima dată la București, la începutul lunii iunie, și am tot căutat cu Gheorghe Erizanu un pretext pentru a veni și la Chișinău... Recenzenții mei n-au spus de ce au ținut foarte tare să vină aici, se pare că nici n-au ajuns cu lectura până la ultima sută de pagini. Or e un capitol unde am adunat interviurile despre Moldova. E o carte interesantă, pentru că adună șapte din cele zece interviuri ale mele publicate pe Contributors, decizia privind selecția interviurilor aparținând Editurii Polirom, după cum și ideea publicării acestei cărți este a Editurii Polirom. O să vin în curând la Chișinău să lansez o carte în contextul internațional al anexării Basarabiei – perioada războaielor napoleoniene, campania lui Napoleon în Rusia, cum a fost cedată Basarabia. Sigur, e destul de onorant când colegii-specialiști te citesc și citează din ceea ce-ai scris, e îmbucurător să constați că contezi în dezbateri, dar această carte despre Rusia, pe care nu am inițiat-o eu, repet, mă bucură mai mult. De ce? Pentru că are un impact mult mai mare și îmi dau seama că e o lucrare pedagogică. E adresată unui public din partea cealaltă a României, care sigur știe unde e Rusia pe hartă, dar nu mai mult. Răsfoiam în avion volumul și mă miram și eu de niște lucruri. Nu am reținut exact ce a păstrat editorul din interviuri și ce a scos. Dar mă miram că pare să aibă sens. Aș putea să folosesc cartea asta la seminar, cu studenții, decât să încerc să le explic eu ceva complicat sau să le dau referințe de political science americane. Mă adresez, cum spuneam, mai ales unui public din România, pe care încerc să-l ajut să înțeleagă evenimente care se desfășoară aici, în acest spațiu, fiind totul centrat pe Rusia, în 2018: adică alegerile din Rusia, campania electorală, criza politică din vara acelui an. Pierderea de popularitate a lui Putin, momentul în care modifică legea pensiilor. Și ce urmează până la cazul Navalnîi. Practic, e radiografia unei jumătăți de mandat. E o perioadă importantă în Rusia. Se întâmplă lucruri semnificative la nivelul opoziției din Rusia. Am lucrat cu o doamnă de la Polirom care nu e specialistă pe spațiul rus, dar care simte foarte bine subiectul și care a păstrat niște interviuri despre Belarus. Încerc să surprind o dinamică specifică spațiului euro-asiatic: lucruri care se întâmplă la Minsk, dar setează agenda la Moscova, sunt lucruri care se întâmplă la Moscova, dar determină agenda politică de la Dușanbe sau de la Așhabad.
Insist asupra celor șapte interviuri reținute de editor despre Moldova, la care prietenii mei recenzenți nu au ajuns, și vă recomand să le citiți, pentru că sunt crâmpeie de istorie recentă a Republicii Moldova. Poate greșesc uneori, trag niște tușe mai apăsate, poate nu sesizez clar relația cauzală între evenimente. Dar, până la urmă, nu sunt singurul vinovat. Jumătate din cei prezenți aici sunteți sursele mele de informații, oameni cu care discut, oameni cu care mă consult, deci aș spune că erorile vă aparțin în egală măsură. Vă mulțumesc pentru discuțiile foarte interesante pe care cu unii dintre Dvs. le port de 25 de ani și sper să le avem și mai departe.
 
Chișinău, 7 octombrie 2021
Pagini redactate de Vasile GÂRNEȚ și Silvia BERLINSCHI