Categorii

Parteneri

Augustul sărbătorilor naționale

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Augustul sărbătorilor naționale

imaginea utilizatorului Maria Şleahtiţchi

Laudă limbii române. A devenit o obișnuință să auzim, la sfârșit de august, că deși tânărul stat Republica Moldova înaintează în ani, are 26 deja, lucrurile nu merg bine, iar așteptările cetățenilor rămân în suspans. Și în cazul sărbătorii Ziua Limbii Române am auzit voci care spuneau că nu se vorbește, nu se scrie românește așa cum ar trebui, că minoritățile naționale nu ne cunosc limba etc. Trec peste dilema istorică a denumirii limbii, peste situația schizoidă cauzată de articolul 13 din Constituția Republicii Moldova, pășesc peste pretențiile președintelui actual și ale întregului său aparat, care scriu, vorbesc și gândesc în „limba moldovenească”. Așadar, trec peste incertitudinile alimentate politic și geopolitic, și constat, bazându-mă pe situația din învățământ, din cultură, din mediile cultivate, că avem destule motive de a sărbători evoluția certă a ceea ce numim limba română vorbită pe teritoriul din stânga Prutului. Dacă am recurge la o simplă comparație a situației de astăzi cu cea de acum 27-28 de ani, am constata cu ușurință saltul calitativ care s-a făcut. Se vorbește firesc, fără trac limba maternă. În plan social limba română a căpătat necesara organicitate proprie vorbitorului nativ, indiferent de nivelul la care comunică. Mai mult decât atât, și conaționalii noștri de alte etnii vorbesc tot mai mulți și tot mai bine limba română, mai cu seamă în spațiul public. Este adevărat că ei își păstrează un accent specific, dar această mică diferență nu deranjează, ci diversifică spațiul cultural. Și în cazul limbii române scrise lucrurile s-au schimbat. Nu-i vorba doar de literatura română care, prin limbajul ei actual, a redevenit, așa cum afirma G. Călinescu, „unică și indivizibilă”. Toate lucrurile acestea s-au întâmplat prin efortul promovării (adevărat, cu regretabile sincope și bulversări) unei politici coerente totuși. Pe acest segment, societatea a învins ideologiile separatiste ale unor partide. A făcut abstracție de ele, întrucât, deliberat sau mai mult din instinct, s-a înțeles necesitatea continuității. Asta se datorează efortului cetățeanului, familiei, școlii.
Fără profesori de română. Pe când situația limbii române pare să se consolideze pe direcția evolutivă, de vreo doi ani în societatea basarabeană se manifestă un paradox greu de explicat, dar extrem de alarmant. Descreșterea numărului studenților care se înscriu la facultățile pedagogice s-a făcut simțită de mai bine de zece ani. De doi ani însă la facultățile de litere nu se acoperă locurile bugetate de stat pentru pregătirea profesorilor de limba română. În anul trecut la o universitate din Chișinău cu tradiții în pregătirea filologilor nu s-a format nicio grupă, iar anul acesta situația s-a extins și în alte universități. În cel mai bun caz, abia dacă se vor aduna câte vreo zece studenți care ar vrea (ar vrea oare sau nu au avut alte șanse?) să-și dedice viața predării limbii și literaturii populației majoritare din acest stat, limbii lui oficiale. Situația este gravă și anunță consecințe dintre cele mai dramatice pentru întreaga societate. Dincolo de discreditarea profesiei de pedagog, dincolo de lipsa de motivare socială să ajungi un om instruit, onest, cultivat, meritocrația neavând căutare în RM, nedorința studenților de a se înscrie la română anunță și mai grave probleme identitare, nemaivorbind de prezența unui spirit utilitar fără precedent. Se impun măsuri urgente pentru a opri căderea liberă în care se află acest domeniu de formare profesională. Încă de pe timpul imperiului sovietic, predarea limbii și literaturii materne era trecută în plan secund, profesorii de limba rusă având un spor simțitor la salariu, iar cei de limbi străine lucrând cu doar jumătate de clasă. Nu intru în detalii ce țin de metodele de predare. Cert este că situația nu s-a schimbat. Limba română, ca materie de studiu și formare profesională, rămâne la locul ei de cenușăreasă.
Bălării patriotice. O altă realitate pe care o aduce în atenție augustul sărbătorilor naționale sunt patrioții. În rândul românilor din afara granițelor României sunt o serie de persoane care s-au angajat cu carnet de muncă, meseriași în câmpul lucrărilor patriotice. Zgomotoși, sforari, sforăitori, ei sunt pretutindenari. Se creează impresia că ar forma un fel de brigadă mobilă: sunt când la Alba Iulia, când la Cernăuți, când la Chișinău, când la Academia Română, când la cea a Moldovei... Unii și aceiași. Înțeleg că trebuie să fie și persoane care stau în prima linie, care își asumă mișcarea gregară, dar parcă prea s-au întrecut cu măsura. Scriu despre toate astea din admirație pentru oamenii care își fac meseria cu devotament, consecvent, cu dăruire, dar fără obsesia demonstrațiilor. „Mai puțină vorbă și mai multă treabă”, așa zic țăranii aceia înțelepți. Apoi, dacă n-ar fi fost mulțimea aceea de profesori școlari, universitari, bibliotecari, muzeografi, ziariști, atâția oameni de bun-simț care umpleau Piața Marii Adunări Naționale sau micile piețe din localitățile lor anonime, vârfurile noastre patriotice n-ar fi izbutit mare lucru. Așa cum mi-a fost dat să văd în duminica de 27 august curent starea în care se află Casa lui Aron Pumnul din Cernăuți. Colocviul de la Mănăstirea Putna (în anul acesta, cu tema Pater et Filius. Despre continuitate în cultura română și europeană) s-a încheiat cu vizitarea cetății Hotin și a câtorva monumente ale memoriei culturale românești de la Cernăuți. Din ce am vizitat la Cernăuți, Casa lui Aron Pumnul este un loc istoric autentic (mormântul lui Aron Pumnul fusese strămutat, bunăoară). Ce era de văzut acolo? O casă gata să se dărâme, o curte neîngrijită, bustul poetului Mihai Eminescu năpădit de bălării. Responsabilul de monument, scriitorul Vasile Tărâțeanu, care ne aștepta plin de voie bună, nu știu să-i răspundă academicianului Ion Pop, rectorul Colocviului, venit tocmai de la Cluj, dacă a căutat o coasă să dea prin curte. Uneori, în semn de respect pentru înaintași, este nevoie să dai, discret, cu coasa, să faci curățenie.
August 2017