Categorii

Parteneri

55 de ani, Bărbatul cu pocalul și țigara, Singur în fața dragostei

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

55 de ani, Bărbatul cu pocalul și țigara, Singur în fața dragostei

imaginea utilizatorului Maria Şleahtiţchi

Capodoperele își au viața lor. Zilele trecute, admirând împreună cu un coleg unul dintre portretele realizate de pictorița Valentina Rusu Ciobanu, pe care le deține în colecția sa Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, acesta mă întrebă: „Oare de ce Valentina Rusu Ciobanu l-a văzut pe Aureliu Busuioc ca pe un mulatru?” Chiar așa, oare de ce? Poate că pictorița nu l-a avut în vedere doar pe autor, chiar dacă i-a scris inițialele numelui (АБ) în cadrul general al portretului... Atunci când îți apar asemenea întrebări, cel mai potrivit lucru este să cauți răspuns în operă. Așa am reluat cititul primului roman al lui Aureliu Busuioc.
Singur în fața dragostei. Romanul a văzut lumina tiparului mai întâi în variantă de revistă (Nistru, 1965, nr. 7, p.15-85). Formula narativă inedită, reconectarea la tradiția romanescă interbelică (cea camilpetresciană, în bună parte), detașarea ironică și autoironică a povestitorului veneau în contrast flagrant cu modele realismului socialist, atât de în vogă la acea oră. Critica a reacționat imediat. În același an, 1965, au apărut patru cronici literare. Unii critici au salutat antiromanul și inedita ipostază de antierou a protagonistului (Mihai Cimpoi), alții i-au adus critici (Mihail Dolgan). Peste un an, în 1966, lucrarea avea să fie publicată în volum. Recitit astăzi, la 55 de ani de la apariție, „Singur în fața dragostei” rămâne fără cusur. Calitatea limbii române, tipologiile umane, atmosfera socială și culturală a deceniului șapte, scriitura – toate mențin romanul pe raftul din față al literaturii române postbelice.
Radu Negrescu sau „Bărbatul cu pocalul și țigara”? „L-am întâlnit, recunosc, într-un restaurant. De fapt, n-are importanță unde l-am întâlnit, pentru că l-aș fi întâlnit neapărat, îl căutăm, iar locul n-are nicio semnificație.” Citatul reprezintă chiar fraza liminară a „În loc de prologul” romanului, punând începutul unui ritm inconfundabil al narării, ritmul negrăbit al prozei lui Aureliu Busuioc. „Era un bărbat sub treizeci de ani, probabil înalt (mai târziu m-am convins de justețea presupunerii), de o frumusețe rară. Una din acele frumuseți pe lângă care treci fără s-o observi imediat, dar de care nu te poți rupe, odată observând-o.
Trăsături precise (și totuși mai mult schițate), viguroase și aproape clasice dădeau feței lui o expresivitate uluitoare. Negru, aproape un mulatru, cu buze senzuale și nas roman, cu ochii negri, dar fără să pară mici, subliniați de niște cearcăne bine întunecate și ele, cu ovalul feței alcătuit parcă din numeroase linii frânte și totuși neașteptat de perfect, tânărul acesta nu putea să nu atragă atenția.
Nu m-aș teme să afirm, chiar cu riscul de a mă contrazice, că ar fi putut servi model anume prin faptul că amănuntele feței lui erau în fină discordanță cu ceea ce ne-am obișnuit să numim model. Dar numai aparte luate! În ansamblu, alcătuiau un tot armonios, aș zice etalonar, de frumusețe virilă.” Anume fragmentul invocat o va fi impresionat pe tânăra pictoriță Valentina Rusu Ciobanu, care, în același an 1966, a realizat portretul intitulat „Bărbatul cu pocalul și țigara”, titlu care îngăduie alături paranteza „(Aureliu Busuioc)”. Precizarea pictoriței a ambiguizat și metabolizat într-o formulă picturală unică portretul fizic al lui Radu Negrescu și imaginea aievea a scriitorului Aureliu Busuioc. Din această simultaneitate a realităților, una obiectivă și cealaltă romanescă, a luat naștere portretul „Bărbatul cu pocalul și țigara”, care reprezintă deja o realitate picturală. Portretul realizat în nuanțe de albastru (fundalul, puloverul personajului, ochii) somatizează creația pictoriței, diferențiind-o atât de prototip, cât și de prima lui replică (personajul din roman). „Bărbatul cu pocalul și țigara” este personajul Valentinei Rusu Ciobanu, care preia în chip evident de la Radu Negrescu detalii portretistice semnificative („negru, aproape un mulatru, cu buze senzuale și nas roman”), dar se localizează totodată și în zona biografiei scriitorului: în partea stângă, sus, a portretului, pictorița invocă nașterea lui Aureliu Busuioc în zodia Scorpionului. Cele două inițiale, așezate cam în aceeași zonă, dar tot în planul secund al portretului, ar avea funcția de semnătură a autorului, așa cum obișnuiesc pictorii să-și semneze lucrările, în colțul din dreapta, jos, al lucrării. Atâta doar că inițialele de această dată sunt sus, în stânga, sugerând că acest portret mai are un autor, iar acesta este „АБ” (AB, adică Aureliu Busuioc). Dincolo de cromatica vie a acestei minunate lucrări de artă plastică, dincolo de tehnica ei inconfundabilă, „Bărbatul cu pocalul și țigara” reprezintă un iscusit intertext. Este o memorabilă lucrare de artă plastică care citează un, la fel de memorabil, roman.
Scurte date de arhivă. Ediția princeps (Chișinău: Cartea moldovenească, 1966) a romanului „Singur în fața dragostei”, de Aureliu Busuioc, se află în Biblioteca Muzeului National de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, fiind achiziționată chiar la apariție și înregistrată cu nr. 757. Portretul „Bărbatul cu pocalul și țigara” (Portretul lui Aureliu Busuioc), de Valentina Rusu Ciobanu (1966, ulei pe pânză, 80x70, nr. de inventar 2055), a intrat în Fondul de arte plastice în anul 1978, fiind achiziționat contra sumei de 600 de ruble.
Capodoperele își au viața lor și, de regulă, o depășesc pe cea a autorilor. Cele două lucrări invocate aici au parcurs 55 de ani, iar timpul nu le-a știrbit valoarea. Grație talentului celor doi creatori de excepție, Aureliu Busuioc și Valentina Rusu Ciobanu, timpul le-a fost și le va fi aliat. La mulți ani!