Clasicismul poetic în respirări ritmate
Uşor ambiguu, oximoronic şi domestic îşi intitulează noul volum de versuri Ana Rapcea, Dulceaţă de coarne (2011). Primul ciclu, din două, reprezintă o cunună de sonete.

Puține sînt subiectele mai delicate și, în același timp, mai actuale – indiferent de context și loc – decît cel al raporturilor dintre intelectuali şi Putere. Constatarea este banală, desigur, dar merită oricînd reamintită, măcar pentru a sugera, încă o dată, multiplele implicații ale acestui raport, cu o arie neobişnuit de largă de refracţie socială. Tot banală este şi constatarea că despre această relație s-a scris enorm (nu mai spun cît de divers), inclusiv – ca să mă opresc la două exemple familiare – în România şi Republica Moldova.

Absenţa negativului
1. infraroşu 
Când
în ardoarea rugăciunilor
bigotul atinge extazul
 
în aura gândurilor sale
cu infraroşu
l-ai putea fotografia
pe Dumnezeu...
 
2. fără 

Nu am blog şi nu ţin un jurnal. Reuşesc să mă explic şi înţeleg mai bine, fapt consemnat şi de unii colegi, mai ales exhibându-mă public. Văd că invitaţia lui Vitalie Ciobanu de a scrie despre experienţa mea din televiziune m-a provocat în acest sens.

Cea mai bună nuvelă a lui Negruzzi (vezi Manolescu ş. a.) este O alergare de cai. Iată o secvenţă de la începutul textului:
„Tot oraşul Chişinăului se adunase ca să privească alergarea de cai, ce se prelungise păn-în luna lui septemvrie cu aşteptarea d. conte Voronţov, guvernatorul general a Nuorusiei şi a Besarabiei; dar trecerea lordului Durham, ambasadorul Marei Britanii lângă curtea Petersburgului, pe la Odesa, împiedecându-l, alergarea rămase a se face numai în fiinţa d. guvernator civil, generalul Fedorov. […]

Deşi ne credem diferiţi unii de alţii, experienţele pe care le acumulăm sunt uimitor de asemănătoare. Articolul Cristinei Boboc – Acasă, în ghetou –, publicat în numărul anterior al revistei Contrafort, deschide o temă de discuţie (şi de reflecţie) care-l priveşte nu doar pe basarabeanul plecat la studii în România, ci şi pe cel rămas acasă.

Generalul Gh. Dabija, Colonelul Gh. Rasoviceanu şi Preotul-căpitan Gh. Cotenescu
 
O cronică pe cât de alertă pe atât de minuțioasă a evenimentelor derulate în teatrele de operațiuni ale armatei române în Primul Război Mondial, semnată de dl Radu Petrescu din București.

Zău că-i drept (căci, dacă nu era, nici nu mai ţăcăneam despre aşa ceva): nimic mai nasol pe lumea asta ca… uitucia. Iar dacă se întîmplă să mai şi cazi uneori cu ea în recidivă... Şi dacă te mai şi grăbeşti (atunci cînd cazi...) (măcar de-ai şti unde...), îţi vine – pe osu’ meu! – să-ţi iei lumea asta-n cap, aşa ca cele două ruseştence ale noastre, care... v-aş spune eu ce vîrstă au; or, azi e luni, şi doar atît vă pot comunica despre ele, că... s(t)atu’ dînselor – [R(î)M(î)] – de muuult îi „suveren şi îndenpendent” (nu vedeţi că-i flancat de...

Vineri, 2 decembrie 2011, la Uniunea Scriitorilor din Chişinău a avut loc lansarea volumului Scrisori din Paris de Lucreţia Bârlădeanu, apărut la Editura ARC. Moderat de criticul literar Eugen Lungu, evenimentul a reunit un public numeros şi select. Despre carte au vorbit Mircea V. Ciobanu, Leo Butnaru, Vitalie Ciobanu, Vladimir Beşleagă şi Ion Ciocanu.

Primul roman al lui Jeffrey Eugenides (n. 1960), Sinuciderea fecioarelor, publicat în 1993 (Polirom, 2005), s-a bucurat de un succes răsunător, fiind şi ecranizat la Hollywood, în regia Sofiei Coppola. Romanul Middlesex (Polirom, 2005) i-a adus elogiile criticii, care l-a comparat cu monştrii sacri ai literaturii americane, Saul Bellow şi Philip Roth, şi a fost distins, în anul 2003, cu Premiul Pulitzer.

Semnal (Ana Blandiana, Cele patru anotimpuri (ediţie revăzută de autoare). Proiecte de trecut; Andrei Pleşu, Faţă către faţă. Întâlniri şi portrete; Oleg Serebrian, Cântecul mării (roman); Marcel Gherman, Cartea viselor; Anatol Moraru, Nu mă tentează (povestiri); Valentina Tăzlăuanu, Lumea după Hamlet; Daniel Cristea-Enache, Cinematograful gol; Orhan Pamuk, Istanbul)

Cine și cum reprezintă în lume, din punct de vedere cultural, Republica Moldova? – se întreabă în editorialul său Valentina Tăzlăuanu, redactorul-șef al revistei, evocând excelenta prestație, de intelectuali veritabili, a doi dintre diplomații acreditați la Chișinău – ambasadorii Poloniei și României – în cadrul expoziției „Czeslaw Milosz”, găzduită recent de Biblioteca Națională: „Personalul ambasadelor noastre continuă să fie selectat după criterii politice sau obscure legături de rudenie cu potentații zilei, iar cultura nu intră în preocupările lor cotidiene.