Claude Lévi-Strauss (1908-2009)

Claude Lévi-Strauss se naşte în Bruxelles la data de 28 noiembrie 1908, într-o familie de pictori şi muzicieni. Înainte de a fi etnolog şi antropolog, a fost topograf. Brazilia este ţara unde va învăţa o meserie care nu se mai preda în nici o universitate. În perioada în care a fost în exil în Statele Unite, şi-a scris teza „Structurile elementare ale înrudirii”. Revenit în Franţa, el va fonda la Collège de France, după publicarea studiului său „Antropologia structurală” (Plon, 1958), catedra de Antropologie socială. Încetează din viaţă pe 30 octombrie 2009, lăsând în urma sa o vastă operă ştiinţifică şi câteva generaţii de tineri etnologi.

În noaptea dinspre sâmbătă spre duminică (29/30 octombrie, 2009), după cum confirmă Écoles des hautes études en sciences sociales (EHESS) şi Editura Plon, Claude Lévi-Strauss, eminentul etnolog francez, încetează din viaţă. Ziarele nu vor întârzia să-i dedice pagini întregi, conţinând date biografice şi repere ale parcursului gândirii sale. Cel mai generos e Libération în 4 noiembrie: 13 pagini în care semnează diverşi jurnalişti sau foşti colegi de breaslă. Robert Maggiori, în încercarea de a reface o schiţă a filosofiei lui Lévi-Strauss, îl descrie ca efectuând o revoluţie copernicană: „Spunem despre Lévi-Strauss ceea ce se spune despre cei mai mari: şi anume că el nu a dat un răspuns suplimentar, fie el şi unul nou, la întrebări ce au fost puse, ci că el a schimbat întrebările, a descoperit un alt continent, a realizat o «revoluţie copernicană» bulversând antropologia, etnologia, filosofia, lingvistica, psihanaliza, istoriografia.” (Libération, 4 noiembrie, p. 2). Tot în Libération, un interviu captivant realizat de Didier Eribon (pentru cei pasionaţi de viaţa şi gândirea lui Lévi-Strauss, Eribon a publicat o carte-interviu cu academicianul francez: De près et de loin [De aproape şi de departe], Ed. Odile Jacob, Paris). Găsim aici descrieri, curiozităţi şi reflexii succinte, dar interesante despre viaţa, opera şi gândirea lui Lévi-Strauss. Iată, de exemplu, cum îşi vede autorul copilăria: „Sunt fiu de artist-pictor şi de două ori nepot de pictor. Şi mai am un străbunic care era compozitor şi dirijor de orchestră. El avea legături cu toţi marii muzicieni ai vremii şi a colaborat cu Berlioz şi Offenbach [...] Toată copilăria şi adolescenţa mea s-au desfăşurat în această atmosferă supraîncălzită în intimitatea muzicii şi picturii.” (Libération, 4 noiembrie, p. 12). Şi cum dialogul se va purta în multiple direcţii (ceea ce Didier Eribon ştie să facă cu măsură şi echilibru), putem citi şi câteva opinii ale lui Lévi-Strauss despre activitatea etnologului: „Profesia etnologului este de a privi societăţi foarte îndepărtate de a sa. Privirea sa este îndepărtată. Dar el se priveşte pe sine şi societatea sa deopotrivă în lumina învăţămintelor trase din studiul societăţilor îndepărtate. Este deci vorba de o privire în două direcţii: dinspre sine către acestea şi apoi, întrucât a reuşit să se identifice cu ele, dinspre ele către sine.” (Libération, 4 noiembrie, p. 12)

Pe de altă parte, Le Figaro este mai succint şi mai tehnic. Ni se explică în termeni simpli şi clari în ce a constat marea descoperire a lui Lévi-Strauss. Cititorul curios şi grăbit poate găsi o grilă a structuralismului în patru întrebări.

1) Ce este structuralismul?

O teorie conform căreia fiinţa umană nu poate fi înţeleasă decât prin intermediul unei reţele de relaţii simbolice care sunt tot atâtea structuri la care omul participă fără a fi conştient [...] În primul său mare studiu, Les structures élémentaires de la parenté [Structurile elementare ale înrudirii], scris în 1949, Claude Lévi-Strauss a pus în evidenţă importanţa interzicerii incestului în relaţiile dintre bărbaţi şi femei la indienii din Amazonia. În toate domeniile vieţii sociale, până la producerea artistică, [...] Claude Lévi-Strauss a vrut să evidenţieze nişte legi care structurează elementele producţiei umane şi care, în acelaşi timp, îi dau sens.

2) Este Claude Lévi-Strauss un inventator?

Opera lui Claude Lévi-Strauss este în mod evident legată de o vastă mişcare de idei născută în anii 1960, mişcare ce va fi numită structuralism. Deşi a păstrat distanţă faţă de acest apelativ ce a beneficiat de un mare efect de modă, putem considera autorul Tristelor tropice ca fiind instigatorul fundamental al acestei noi maniere de gândire.

3) Ce impact a avut el în vremea sa?

Lévi-Strauss a fost notoriu în Franţa şi în străinătate, dar mai ales în Statele Unite, întrucât era privit ca un gânditor care contracara existenţialismul dominat de figura lui Jean-Paul Sartre. Acesta din urmă considera fiinţa umană ca fiind subiectul şi stăpânul destinului său. Viziune pe care Lévi-Strauss a criticat-o sever pentru „naivitatea” sa.

4) Cum este el receptat astăzi?

Ca un curent de gândire care a pus în evidenţă limitele libertăţii umane, dar de asemenea ca o mişcare ce s-a rătăcit adesea într-un dogmatism abscons. De altfel, mari autori precum Emmanuel Levinas l-au contestat pe Lévi-Strauss, reproşându-i de a fi uitat importanţa persoanei umane. (Le Figaro, 4 noiembrie)

În fine, Le Monde, omagial şi elegant, echilibrând biografia şi cercetările lui Lévi-Strauss. Reiau aici un mic discurs inedit pe care autorul l-a pronunţat cu ocazia unei ceremonii amicale la Collège de France, pe 25 ianuarie 1999, la aniversarea celor 90 de ani (este vorba, de fapt, de o reproducere făcută de Roger-Pol Droit, dar care a fost confirmată de Lévi-Strauss):

„Montaigne spune că bătrâneţea ne diminuează în fiecare zi şi că ne zguduie în asemenea măsură încât, atunci când survine moartea, ea nu ia cu sine decât un sfert de om sau o jumătate de om. Montaigne a murit la 59 de ani şi nu avea, desigur, de unde să ştie despre adânca bătrâneţe în care mă regăsesc acum. La această vârstă la care nu m-am gândit că voi ajunge, şi care constituie una dintre cele mai curioase surprize din existenţa mea, am sentimentul că sunt ca o hologramă sfărâmată. Această hologramă nu îşi mai posedă întregimea unităţii, şi totuşi, ca în toate hologramele, fiecare părticică conservă o imagine şi o reprezentare completă a întregului. Astfel, există astăzi pentru mine un eu real, care nu reprezintă mai mult decât un sfert sau o jumătate dintr-un om, şi un eu virtual, care conservă încă vie o idee a întregului. Eul virtual stabileşte un proiect de carte, începe a-i organiza capitolele şi îi spune eului real: «Tu trebuie să continui.» Iar eul real, care nu mai poate continua, spune eului virtual: «Este afacerea ta. Doar tu vezi totalitatea.» În prezent, viaţa mea se desfăşoară în acest foarte straniu dialog. Vă sunt foarte recunoscător de a fi oprit pentru câteva clipe, graţie prezenţei de astăzi şi prieteniei Dumneavoastră, acest dialog, permiţând celor doi eu să coincidă pentru încă o dată. Ştiu bine că eul real continuă să se dizolve până la disoluţia ultimă, dar vă sunt recunoscător de a-mi fi întins mâna, dându-mi astfel sentimentul, pentru o clipă, că el este altfel.” (Le Monde, 5 noiembrie, p. 21)

Oleg Bernaz

1