|
Răsplătit cu premii literare la Chişinău, colegul nostru, poetul Vasile Tarâţeanu, fondatorul şi editorul ziarului "Arcaşul" care apare la Cernăuţi, se confruntă cu interminabile şicane din partea autorităţilor ucrainene. Astfel, în ziua de 25 februarie curent, maşina dlui Tărâţeanu a fost supusă unor percheziţii ilegale, în lipsa unui mandat al procuraturii, invocându-se falsul motiv că posesorul maşinii ar fi ascuns arme în ea. Acţiunea poliţiei de la Cernăuţi, provocată de un telefon anonim, a avut un vădit caracter instigator şi diversionist. Percheziţiile s-au făcut în mod demonstrativ în faţa blocului în care locuieşte poetul şi unde îşi ţine maşina, prin implicarea vecinilor, cărora li s-au cerut depoziţii. În elanul lor "justiţiar", poliţiştii au ajuns până acolo încât să demonteze părţi ale autoturismului, pentru a găsi "probele" incriminante. Este un act abuziv, de intimidare şi discreditare publică a unui scriitor cunoscut pentru activitatea sa culturală şi de apărător al drepturilor românilor din nordul Bucovinei, deputat în Consiliul Regional Cernăuţi, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi membru al PEN Clubului Internaţional. Aceste practici reprobabile contravin angajamentelor internaţionale ale Ucrainei în ce priveşte respectarea principiilor democratice şi a libertăţii de exprimare, încalcă standardele europene în materie de drepturi ale persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. Uniunea Scriitorilor şi PEN Clubul din Republica Moldova şi-au exprimat într-un comunicat comun, difuzat pe 15 martie 2004, protestul faţă de acţiunile abuzive, cu evidentă tentă politică, ale autorităţilor de la Cernăuţi şi solidaritatea cu Vasile Tărâţeanu. Revista "Contrafort" se alătură acestui demers.
|