|
Paradoxul că Basarabia, care l-a dat lumii pe Coşeriu, nu-şi poate regăsi identitatea naţională n-a rămas în afara atenţiei opiniei ştiinţifice. Anume datorită lui Coşeriu problema identităţii de limbă, a identităţii naţionale şi etnice a fost luată serios în discuţie în sferele ştiinţifice din România şi Republica Moldova. Într-o serie de studii, prezentate la întruniri ştiinţifice şi publicate în mai multe lucrări din Iaşi şi Alba Iulia (vezi, d. e., culegerea Basarabia. Dilemele identităţii. Fundaţia Academică QA. D. Xenopol, 2001; în volumul Identitatea limbii şi literaturii române în perspectiva globalizării, Editura Trinitas, Iaşi, 2002, studiul meu chiar aşa se şi intitulează Despre cauzele pierderii identităţii lingvistice şi etnice într-o regiune ruptă din întreg; ultimul meu articol ce va fi publicat tot la Iaşi se numeşte Specificul regional ca piedică pentru restabilirea identităţii etnice şi naţionale la populaţia românească din R.M.).
Statut ingrat în Republica Moldova are orice opinie, din partea oricărei personalităţi, dacă ea nu răspunde intereselor politice ale conducerii comuniste a republicii. Dar acest lucru nu se referă la opinia cu adevărat ştiinţifică a intelectualităţii de creaţie progresiste basarabene, competente şi bine orientate în ştiinţa actuală. Dovadă şi lucrările amintite mai sus.
Eugen Munteanu,
prof. dr., Facultatea de Litere, Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi
1. Înainte de a-l fi cunoscut personal, am cunoscut prin lecturi câteva din lucrările importante ale lui Eugeniu Coşeriu. Aceasta s-a întâmplat la începutul anilor ’80, la începuturile formării mele ca lingvist, aşa încât pot aprecia că ideile sale lingvistice, perspectivele teoretice noi, distincţiile şi soluţiile practice propuse de marele învăţat au jucat un rol important, dacă nu cumva decisiv, în formarea propriei mele gândiri lingvistice. Mi‑am dat seama încă de la primele contacte cu textele sale că mă aflu în faţa uneia dintre teoriile lingvistice cele mai bine articulate ale modernităţii, vizând integralitatea fenomenului lingvistic şi prezentându-se ca o sinteză armonioasă, pe o bază filosofică şi filologică solidă, a celor mai valoroase elemente ale tradiţiei europene, între care sunt de menţionat filonul humboldtian al idealismului lingvistic german, structuralismul post-saussurean şi glosematica hjemsleviană. Am căutat, în condiţiile vitrege ale epocii, să îmi procur cât mai multe din lucrările sale, pe care le-am citit cu creionul în mână, cum se spune. Elemente ale teoriilor sale au devenit puncte de plecare în cercetările mele de lexicologie biblică şi de istorie a ideilor lingvistice în antichitatea târzie şi în evul mediu latin. Date despre persoana umană a savantului am primit de la profesorul nostru G. Ivănescu, vechi prieten al învăţatului de la Tubingen, care tocmai îl vizitase în Germania. De la G. Ivănescu am primit spre păstrare o scrisoare scrisă şi expediată de la Milano, în anul 1949, prietenului mai mare rămas în Iaşi, care conţine în patru pagini mari, cu un scris mărunt, citeţ şi regulat, expunerea ambiţioaselor proiecte de studiu ale tânărului Coşeriu, aflat pentru moment într-o situaţie relativ precară, nevoit să îşi întreţină familia ca ziarist şi traducător. Între cei doi savanţi, probabil cei mai importanţi produşi de ştiinţa lingvistică românească, au existat sentimente de afecţiune şi admiraţie reciprocă, această relaţie umană fiind la rândul ei stimulativă pentru un cercetător în formare.
Prăbuşirea comunismului în 1989 i-a permis marelui exilat să se întoarcă cu tot sufletul, energia şi entuziasmul acasă, în România şi în Basarabia, ţinuturi care pentru el au format întotdeauna o singură patrie. Implicat în organizarea la Iaşi, în 1992, a unui colocviu omagial (ale cărui lucrări au fost publicate într-un volum), precum şi, în 1993, în organizarea unui ciclu de conferinţe susţinute la Facultatea de Litere (înregistrate mecanic, textele conferinţelor au fost de asemenea publicate), am avut marele noroc să fiu acceptat de magistru în apropierea sa, în calitate de "frate mai mic" şi "tânăr învăţat", cum a avut generozitatea să mă numească. Socot că cele câteva zeci de ore de dialog pe care Coşeriu mi le-a acordat au constituit încheierea şi încununarea "anilor mei de formaţie". Modelul uman era copleşitor. Avertizat deja de câţiva dintre foştii săi discipoli germani de marea sa iscusinţă de "antrenor" şi "părinte spiritual", am avut prilejul să verific cum, cu o energie vitală mult ieşită din comun la cei peste 70 de ani ai săi şi cu o mobilitate intelectuală uluitoare, conştient de atracţia pe care o exercita, ilustrul savant insufla speranţă şi curaj, încredere în sine şi auto-exigenţă tinerilor pe care îi socotea demni de a fi "adoptaţi" şi sprijiniţi. Cu modestia şi discreţia necesare, afirm că pe traiectul meu profesional au existat trei momente în care, la Iaşi, Chişinău şi Palermo, am simţit din plin efectele benefice ale recunoscutului "paternalism" coşerian.
|
Inapoi la cuprinsul numarului