|
Mă tem că în Basarabia interesul pentru opera coşeriană nu va spori în timpul apropiat. Pesimismul îmi este alimentat nu doar de inconsecvenţa, inerţia şi infidelitatea noastră funciară. Trebuie să luăm în calcul faptul că mai multă lume academică sau universitară, nu învinuiesc pe nimeni, a devenit (pe cînd celebrul savant era în viaţă) adeptă convinsă a fenomenului coşerian: aducea dividende morale, făcea bine la carieră etc. Acum, cînd a rămas doar avantajul de a deveni mai bun, mai competitiv în urma valorificării operei coşeriene, nu ştiu dacă numărul acestor "dezinteresaţi" va fi mare. Eu sunt şeful laboratorului de studii filologice "E. Coşeriu" de la Facultatea de Litere de la Bălţi şi, în cunoştinţă de cauză, îmi exprim speranţa că o tînără generaţie de cercetători ştiinţifici ar putea creşte pînă la nivelul operei coşeriene şi se va arăta capabilă s‑o valorifice plenar.
4. Întrebarea este foarte complicată şi ar necesita o abordare aparte. Am avea nevoie de spaţii largi pentru a invoca motive, a da explicaţii, a pune diagnoze, a găsi soluţii etc. Voi aminti doar că un alt celebru, Nicolo Paganini, spunea: "Se zice că copiii, nebunii şi filozofii spun adevărul. Şi… copiii sunt bătuţi, nebunii - închişi, iar filozofii nu sînt înţeleşi".
Irina Condrea,
dr. conferenţiar, Universitatea de Stat din Chişinău
1. Ca om, E. Coşeriu se deosebea de ceilalţi prin faptul că era totdeauna foarte sigur şi foarte calm, în comparaţie cu cei ce se agitau în jurul lui. Avea o demnitate de om cult, de savant, se impunea printr-o distincţie care lipseşte multora de aici. L‑am cunoscut în 1999, când a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Stat din Moldova. Am discutat puţin şi am constatat că suntem aproape vecini, eu fiind originară tot din judeţul Bălţi, din r-nul Glodeni. Dar cel mai mult m-a impresionat ţinuta de profesor, aflat într-o aulă universitară plină cu studenţi. Am asistat la un curs de vreo 20 de ore, pe care l-a ţinut la Facultatea de Litere şi am remarcat acea vână de profesor care simte sala, are contact cu auditoriul, îşi construieşte discursul în aşa fel, încât asistenţa să poată lua note (chiar se oprea uneori, lăsând răgazul necesar celor ce scriau). Când, peste vreo 10 ani, am revenit asupra celor notate atunci, am rămas uimită de calitatea şi coerenţa materialului pe care l-am receptat şi l-am înregistrat (am publicat aceste note de curs în revista "Limba Română"). Pe tot parcursul acelor ore mă gândeam că anume aceasta ar fi trebuit să fie relaţia noastră dintotdeauna cu profesorul Coşeriu, una de normalitate, într-o sală de curs, într-o şedinţă de comunicări ştiinţifice. Dar, din păcate, prea puţin a durat.
2. Modelul Coşeriu – da, există. În primul rând, ca savant, cred că l-a caracterizat, fără îndoială, talentul, dar şi o foarte mare mobilitate, în sensul aproape direct al cuvântului. A fost prezent la nenumărate foruri ştiinţifice, a cunoscut mediile academice şi universitare din toată lumea şi aceasta l-a ridicat cu mult faţă de alţi savanţi mai sedentari. Ultima dată când l‑am văzut era suferind, însă chiar în cârje, a venit la Suceava, la Colocviul Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului, iar după aceea a plecat în Japonia. Asemenea performanţe pe care le-a atins E.Coşeriu nu se pot obţine astăzi stând numai la masa de lucru, oricât de genial ar fi cineva, şi marele nostru compatriot a demonstrat cu prisosinţă acest lucru.
3. Cred că opera lui Coşeriu trebuie mai întâi bine valorificată, pentru că, de fapt, noi încă nu realizăm cât de întinsă este aria tematică a operei sale. M-am convins de acest lucru când am descoperit, aproape întâmplător, nişte materiale care vizează teoria traducerii, de care mă ocup şi eu – şi întâmplarea poate face parte din modalităţile de receptare. Dar, de fapt, ar trebui să avem o bibliografie completă a lucrărilor coşeriene, din care oricine ar putea să aleagă ceea ce-l interesează mai mult. Îmi displace această formă de exprimare – cu trebuie, e necesar etc., înţeleg că cineva concret trebuie să-şi asume responsabilitatea şi truda de a aduce opera lui Coşeriu mai aproape de noi, dar acuma încă nu văd cine ar fi această "persoană fizică sau juridică".
4. Nu cred că este un paradox, este ceea ce trebuia să se întâmple până la urmă, spre asta s-a mers. În Basarabia a fost eradicat din conştiinţa oamenilor, din cultură, din relaţiile interumane sentimentul de respect. Aceasta este o noţiune ce ţine de educaţie, or de mulţi, mulţi ani instituţia educaţiei în Basarabia este şi incompletă (din acest sistem a lipsit şi mai lipseşte încă un pilon esenţial, cum este biserica ), şi tributară unor împrejurări politice-ideologice nefaste, iar acum este victima faimoasei economii de piaţă, care a reuşit, se pare, să distrugă şi ultimele elemente pe care se bazează buna creştere. Probabil că ţara noastră are nevoie nu numai de programe de eradicare a sărăciei materiale, dar, în primul rând, a celei spirituale. Într-o ţară în care se cultivă cu bună ştiinţă incultura, nu are sorţi de izbândă nici o opinie, a nici unei personalităţi – fie a lui Coşeriu sau a altcuiva.
|
Inapoi la cuprinsul numarului